Autoritatea parinteasca I

” Ce le faci copiilor, aceea vor face ei societatii. ” -  Karl Menninger

Notiune. Mod de exercitare.

Ocrotirea minorilor ocupa un loc de cinste in ansamblul normelor juridice atat interne cat si europene, reprezentand o conditie esentiala a asigurarii progresului, stabilitatii si gradului de civilizatie al oricarei societati democratice.

Noul Cod civil (denumit, in continuare, Noul Cod Civil) consacra autoritatii parintesti dispozitiile cuprinse in Titlul IV al Cartii a II-a Despre familie. Din perspectiva leguitorului roman, ” autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti ” (art. 483 alin. 1 N.C.C.). Autoritatea parinteasca comuna reprezinta regula – aspect ce se deduce si din continutul articolului 503 alin. (1) N.C.C. potrivit caruia ”  parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca ” – in timp ce autoritatea parinteasca exercitata de catre un singur parinte reprezinta o situatie de exceptie, ce trebuie analizata temeinic de catre instanta de tutela. Instanta investita cu actiunea de divort va hotari si asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii va asculta ( art. 396 alin. 1 N.C.C.).

Conform art. 487 C.civ. ”  parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului… “. Despartirea parintilor nu trebuie sa impieteze asupra exercitiului autoritatii parintesti comune. Dimpotriva, plecand de la interesul superior al copilului, consacrat de in cuprinsul art. 264 N.C.C., se impune ca ambii parinti sa ia impreuna deciziile importante legate de cresterea si evolutia acestuia (de exemplu, cele legate de intretinere, educatie, asistenta medicala, religie s.a.).

De altfel, autoritatea parinteasca comuna reprezinta si o modalitate de responsabilizare a ambilor parinti  cu privire la minori si un mijloc de garantare atat a prezentei mamei cat si a tatalui in viata copiilor, independent de faptul ca acestia nu mai locuiesc impreuna.

Conform Principiului 3 :11 – Exercitiul comun (din cadrul Principiilor Dreptului European cu Privire la Autoritatea Parinteasca elaborate de Comisia Europeana privind Legislatia Familiei), principiu ce este integrat in art. 483 alin. 3 Cod civil, parintii care au autoritatea parinteasca ar trebui sa aiba in mod egal dreptul si obligatia de a o exercita si de cate ori este posibil, ar trebui sa faca acest lucru impreuna .

Este de remarcat faptul ca, si in situatia copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc

(art. 505 alin. 1 N.C.C.)

Asa cum am aratat anterior, exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti reprezinta o situatie de exceptie, reglementata de legiuitorul roman in cuprinsul art. 507 N.C.C.. In acest din urma articol se statuteaza ca ” daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca , pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca “.

In ceea ce priveste transpunerea in practica a normelor la care am facut referire mai sus, redam in cele ce urmeaza, o parte din considerentele cuprinse in Sentinta civila nr. 4807 / 13.12.2013 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt (ramasa definitiva prin neapelare), hotarare prin care instanta de tutela a stabilit ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa revina in comun ambilor parinti :

” Pornind de la continutul autoritatii parintesti, ce presupune printre altele o paza si supraveghere continua si atenta a copilului in toata activitatea lui, astfel incat sa se observe dezvoltarea sa fizica, intelectuala si morala iar acest lucru nu se poate realiza decat daca parintele are o conduita morala corespunzatoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul sau personal, sa aiba o comportare adecvata normelor de convietuire sociala, instanta apreciaza ca ambii parinti prezinta toate garantiile morale si materiale necesare sa le permita exercitarea autoritatii parintesti asupra fiului lor minor.

In cauza, instanta apreciaza ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra minorului este in interesul acestuia avand in vedere o serie de factori si anume: posibilitatile materiale ale ambilor parinti, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care minorul le poate gasi la ambii parinti si nu in ultimul rand legaturile de afectiune stabilite intre ambii parinti si minor.

Prin exercitarea in comun a autoritatii parintesti, parintii trebuie sa inteleaga ca deciziile importante care vor organiza viata copilului trebuie luate impreuna, cu consultarea ambilor parinti. Este vorba de deciziile ce exced actele curente de zi cu zi, spre exemplu deciziile cu privire la alegerea scolii unde copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare si altele. In ceea ce priveste actele referitoare la viata de zi cu zi a minorului, acestea raman sa fie hotarate numai de parintele cu care copilul locuieste in mod statornic. “

avocat Irina Maria Moldovan

Piatra Neamt