Avocat Irina Maria Moldovan http://irinamoldovan.ro Mon, 10 Nov 2014 09:01:09 +0000 en-US hourly 1 Reprezentarea partilor in judecata (I) http://irinamoldovan.ro/reprezentarea-partilor-judecata/ http://irinamoldovan.ro/reprezentarea-partilor-judecata/#comments Mon, 10 Nov 2014 08:57:54 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=355             In cursul oricarui proces, partile au dreptul de a fi reprezentate. Reprezentarea poate fi legala, conventionala sau judiciara.             Potrivit art. 80 alin. (2 ) C.proc.civ., reprezentarea legala intervine in cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu. In acest caz, calitatea de reprezentant legal apartine parintilor (sau numai unuia dintre ei ) sau […]

The post Reprezentarea partilor in judecata (I) appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

]]>
            In cursul oricarui proces, partile au dreptul de a fi reprezentate. Reprezentarea poate fi legala, conventionala sau judiciara.

            Potrivit art. 80 alin. (2 ) C.proc.civ., reprezentarea legala intervine in cazul persoanelor fizice lipsite de capacitate de exercitiu. In acest caz, calitatea de reprezentant legal apartine parintilor (sau numai unuia dintre ei ) sau tutorelui. Textul de lege amintit face referire doar la reprezentarea persoanei fizice. Aceasta nu exclude, insa, si reprezentarea legala a persoanei juridice. O astfel de ipoteza o regasim in cuprinsul art. 209 din Codul civil, potrivit caruia :        «  (1) Persoana juridica isi exercita drepturile si isi indeplineste obligatiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor. (2) Au calitatea de organe de administrare, in sensul alin. (1), persoanele fizice sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate sa actioneze, in raporturile cu tertii, individual sau colectiv, in numele si pe seama persoanei juridice.(3) Raporturile dintre persoana juridica si cei care alcatuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, daca nu s-a prevazut altfel prin lege, actul de constituire sau statut ». Concluzionand, in cazul persoanei juridice, reprezentarea legala este asigurata prin administratorii statutari. Alte cazuri de reprezentare a persoanei juridice ( fara ca enumerarea sa fie limitativa ) le regasim atat in cuprinsul Legii 215/2001 ( reprezentarea unitatii administrativ – teritoriale prin primar si a judetului prin presedintele consiliului judetean ) cat si in Legea nr. 230/2007 ( reprezentarea asociatiei de proprietari prin presedinte ).

            Reprezentarea conventionala poate deriva dintr-un contract de mandat, dintr-un contract de munca sau dintr-un contract de asistenta juridica. Potrivit art. 80 alin. (3) C.proc.civ. «  partile pot sta in judecata printr-un reprezentant ales, in conditiile legii, cu exceptia cazului in care legea impune prezenta personala in fata instantei”. Aceasta din urma situatie este reglementata in cuprinsul art. 920 alin. (1) C.proc.civ. ( din cadrul procedurii divortului ), potrivit caruia: “ in fata instantelor de fond, partile se vor infatisa in persoana, afara numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este impiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie judecatoreasca, are resedinta in strainatate sau se afla intr-o alta asemenea situatie, care il impiedica sa se prezinte personal; in astfel de cazuri, cel in cauza se va putea infatisa prin avocat, mandatar sau, dupa caz, prin tutore ori curator”.

            Reprezentarea judiciara intervine, conform art. 80 alin. (4) C.proc.civ., in doua ipoteze: 1) cand legea prevede si 2) cand circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil. Din punct de vedere procedural, judecatorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant in conditiile art. 58 alin. (3), aratand in incheiere limitele si durata reprezentarii.

            Potrivit art. 58 alin. (3) C.proc.civ., “ numirea acestor curatori se va face de instanta care judeca procesul, dintre avocati anume desemnati in acest scop de barou pentru fiecare instanta judecatoreasca. Curatorul special are toate drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru reprezentantul legal”.

            Apreciem ca ipoteza 2) poate fi asimilata situatiei in care partea nu poate sa-si apere personal interesele, motivat de existenta unei infirmitati, a unei boli sau a varstei inaintate.

            Conform dispozitiilor art. 80 alin. (5) C.proc.civ., “ cand dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o hotarare judecatoreasca, asistarea reprezentantului de catre avocat nu este obligatorie. Dispozitiile art. 83 alin. (3) si art. 84 alin. (2) sunt aplicabile.”

            Cu privire la paragraful 2 al articolului citat, este de remarcat faptul ca prevederile art. 83 alin. (3) au fost declarate neconstitutionale prin Decizia nr. 462/2014 (a se vedea in acest sens – http://www.juridice.ro/343417/obligativitatea-reprezentarii-prin-avocat-in-recurs-exceptie-de-neconstitutionalitate-admisa.html ).

                                                                                                avocat Irina Maria Moldovan

The post Reprezentarea partilor in judecata (I) appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

]]>
http://irinamoldovan.ro/reprezentarea-partilor-judecata/feed/ 0
Actele necesare inmatricularii unei societati comerciale http://irinamoldovan.ro/actele-necesare-inmatricularii-unei-societati-comerciale/ http://irinamoldovan.ro/actele-necesare-inmatricularii-unei-societati-comerciale/#comments Mon, 10 Nov 2014 08:51:22 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=348 Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii denumirii societatii (original); Actul constitutiv (original) ; Declaratiile date pe propria raspundere, dupa caz, de catre fondatori / administratori / cenzori din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati ( original ) ; Daca este cazul – declaratia autentica, pe propria raspundere, a persoanei              fizice cetatean strain, […]

The post Actele necesare inmatricularii unei societati comerciale appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

]]>
  • Dovada verificarii disponibilitatii si rezervarii denumirii societatii (original);
  • Actul constitutiv (original) ;
  • Declaratiile date pe propria raspundere, dupa caz, de catre fondatori / administratori / cenzori din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati ( original ) ;
  • Daca este cazul – declaratia autentica, pe propria raspundere, a persoanei
  •              fizice cetatean strain, in nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice straine care nu este inregistrata fiscal in Romania, din care sa rezulte ca nu are datorii fiscale ( original sau copie certificata si, dupa caz, traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semntura sa fie legalizata de un notar public ) ;

    1. Dovezile privind sediul social/secundar ( contract de vanzare – cumparare intabulat ; contract de schimb intabulat ; contract de inchiriere ; contract de subinchiriere ; contract de concesiune, intabulat ; contract de leasing imobiliar ;

           contract de comodat, in original, in forma autentica sau sub semnatura privata, insotit de actul de proprietate al proprietarului, intabulat ; contract de donatie, in forma autentica, intabulat ; contract de uz ; contract de uzufruct ; certificat de mostenitor ; hotarare judecatoreasca definitiva privind proprietatea (intabulata) sau folosinta/uzufructul ; proces-verbal de receptie a constructiei – intabulat ; act de adjudecare a imobilului vandut in cadrul executarii silite ) ;

    1. Daca este cazul, avizul privind schimbarea destinatiei imobilelor colective cu regim de locuinta, prevazut de Legea nr. 230/2007 ( completat pe formular – tip, original ) ;
    2. Dovezile privind efectuarea varsamintelor aporturilor subscrise de asociati la capitalul social ( copii certificate pentru conformitate cu originalul ) ;
    3. Actele privind proprietatea pentru aporturile in natura subscrise si varsate la constituire ; in cazul in care printre acestea se afla si imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate ;
    4. Specimenele de semnatura ale administratorilor ( original ) ;
    5. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor, persoane fizice, dupa caz, in copie certificata de parte ;
    6. Dovada mandatului in forma autentica pentru indeplinirea formalitatilor de registru, in situatiile in care se prezinta alte persoane decat asociatul / administratorul ; imputernicire avocatiala ; delegatia consilierului juridic, dupa caz, in original.
    7. un dosar plic ;
    8. timbre fiscale in valoare de 4 lei.

    The post Actele necesare inmatricularii unei societati comerciale appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/actele-necesare-inmatricularii-unei-societati-comerciale/feed/ 0
    Primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca http://irinamoldovan.ro/primirea-la-munca-fara-incheierea-unui-contract/ http://irinamoldovan.ro/primirea-la-munca-fara-incheierea-unui-contract/#comments Tue, 30 Sep 2014 18:16:57 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=342 Am ales sa abordez acest subiect intrucat fenomenul “muncii la negru” a cunoscut o evolutie constanta in ultimii ani, chiar daca sanctiunile aferente sunt dintre cele mai aspre prevazute de legiuitorul roman. Sediul materiei il regasim in cuprinsul art. 16 alin. (1) corob. cu art. 260 alin. (1) lit. e din Legea nr. 53/ 24.01.2003 […]

    The post Primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    Am ales sa abordez acest subiect intrucat fenomenul “muncii la negru” a cunoscut o evolutie constanta in ultimii ani, chiar daca sanctiunile aferente sunt dintre cele mai aspre prevazute de legiuitorul roman.

    Sediul materiei il regasim in cuprinsul art. 16 alin. (1) corob. cu art. 260 alin. (1) lit. e din Legea nr. 53/ 24.01.2003 ***Republicata privind Codul muncii.

    Obligatia angajatorului consta in incheierea, in forma scrisa si in limba romana, a contractului individual de munca. In cuprinsul alin. (2) al art. 16 din Codul muncii este reglementata si o alta obligatie esentiala a angajatorului, aceea de a inregistra acest contract in registrul general de evidenta a salariatilor si de a-l transmite inspectoratului teritorial de munca.

    Conform art. 260 alin. (1) lit. e din Codul muncii, «  primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, conform art. 16 alin. (1) » se sanctioneaza cu « amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoana identificata ».

    Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre inspectorii de munca.

    Impotriva actului sanctionator ( proces – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ) se poate formula plangere contraventionala, in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.

    Petentul va putea invoca motive de nulitate a procesului – verbal, legate fie de forma, fie de continutul acestuia. De asemenea, in situatia in care din analiza actului atacat nu rezulta incalcari evidente care sa conduca la anularea actului atacat, petentul se va putea prevala de criteriile de individualizare ale sanctiunii, prevazute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor ( norma generala in materie ), solicitand tranformarea sanctiunii amenzii in avertisment. Asupra acestui din urma aspect voi starui in cele ce urmeaza.

    Potrivit art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 “sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite” , iar potrivit art. 21 alin. (3) « sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul – verbal ».

    Instanta de judecata va aprecia daca, raportat la situatia de fapt retinuta in cuprinsul procesului – verbal de contraventie si prin filtrul criteriilor aratate anterior, se impunea aplicarea unei sanctiuni pecuniare sau daca era suficienta aplicarea masurii avertismentului.

    Din practica instantelor de judecata, am retinut urmatoarele imprejurari favorabile schimbarii sanctiunii in modalitatea indicata anterior:

    - prestarea muncii fara forme legale, pentru o scurta perioada de timp ;

    - intrarea contravenientului in legalitate, imediat dupa aplicarea sanctiunii.

    Orice sanctiune juridica, inclusiv cea contraventionala, nu trebuie sa reprezinte un scop in sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, iar pentru aceasta nu este nevoie ca in toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. De altfel, nu trebuie incurajata practica organului de control de a aplica cu orice prilej (fara a tine cont de circumstantele concrete ale savarsirii faptei contraventionale) a unei sanctiuni pecuniare, pentru ca astfel    s-ar lipsi de continut rolul preventiv al sanctiunii juridice.

    De altfel, chiar jurisprudenta CEDO a statutat ca intre apararea dreptului de proprietate si cerintele interesului general trebuie sa domneasca un just echilibru ( Cauza Hentrich / Franta, Hotararea din 03 iulie 1995), precum si aceea de a nu se impune o povara excesiva, trebuind retinut in virtutea principiului de proportionalitate, ridicat la rang de principiu general al dreptului comunitar, ca legalitatea unei reglementari este subordonata conditiei ca mijloacele pe care le foloseste sa fie capabile sa realizeze obiectivul urmarit in mod legitim de reglementarea in cauza si sa nu mearga dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind ca atunci cand poti alege din mai multe masuri corespunzatoare, se impune recurgerea la cea mai putin constrangatoare (Hotararea Industrias Pesqueras/Comisie 24.04.1996, NMB s.a/Comisie 22.01.1997).

     

    Avocat Irina Maria Moldovan

    The post Primirea la munca a persoanelor fara incheierea unui contract individual de munca appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/primirea-la-munca-fara-incheierea-unui-contract/feed/ 0
    Procedura hotararii preliminare http://irinamoldovan.ro/procedura-hotararii-preliminare/ http://irinamoldovan.ro/procedura-hotararii-preliminare/#comments Tue, 30 Sep 2014 05:29:33 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=334   Prin aceasta procedura o instanta nationala are posibilitatea sa consulte Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau validitatea actelor adoptate de institutiile Uniunii. O intrebare preliminara poate fi adresata Curtii doar pe parcursul desfasurarii procedurii judiciare. Potrivit art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, “Curtea de Justitie […]

    The post Procedura hotararii preliminare appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
     

    Prin aceasta procedura o instanta nationala are posibilitatea sa consulte Curtea de Justitie a Uniunii Europene cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau validitatea actelor adoptate de institutiile Uniunii.

    O intrebare preliminara poate fi adresata Curtii doar pe parcursul desfasurarii procedurii judiciare.

    Potrivit art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene, “Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la:

    a) interpretarea tratatelor ;

    b) validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.

    In cazul in care o asemenea chestiune se invoca in fata unei instante dintr-un stat membru, aceasta instanta poate, in cazul in care apreciaza ca o decizie in aceasta privinta ii este necesara pentru a da o hotarare, sa ceara Curtii sa se pronunte cu privire la aceasta chestiune.

    In cazul in care o asemenea chestiune se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, respectiva instanta este obligata sa sesizeze Curtea ».

    C.J.U.E. nu poate hotari asupra unei eventuale contrarietati intre norma interna si cea din dreptul comunitar. Cu toate acestea, poate pune la dispozitia instantelor nationale elementele necesare pentru ca acestea sa poata aprecia asupra existentei sau nu a unei contrarietati ( Hotararea C.J.U.E. din 12 decembrie 1990, SARPP, 241/89).

    Rolul Curtii se va limita la interpretarea dreptului Uniunii sau de a statuta asupra validitatii acestuia, fara a putea aplica acest drept la situatia de fapt dedusa judecatii.

    Instanta nationala va putea adresa C.J.U.E o intrebare preliminara de indata ce va constata ca sunt necesare clarificari asupra unei norme din dreptul comunitar ce ar avea incidenta in speta dedusa judecatii sau se impune emiterea unei decizii asupra validitatii acesteia.

    In privinta continutului cererii de pronuntare a unei hotarari preliminare, instantele nationale vor putea sa se raporteze la Recomandarile in atentia instantelor nationale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare ( Jurnalul Oficial C 338 din 6.11.2012 )[1].

    In conformitate cu prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ., instanta nationala va suspenda cauza, in situatia in care formuleaza o cerere de pronuntare a unei hotarari preliminare.

    Incheierea prin care instanta nationala a respins cererea de sesizare a C.J.U.E cu o intrebare preliminara poate fi atacata odata cu hotararea pronuntata asupra fondului cauzei (daca aceasta din urma este susceptibila de exercitarea cailor de atac ).

    Avocat Irina Maria Moldovan

    The post Procedura hotararii preliminare appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/procedura-hotararii-preliminare/feed/ 0
    Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii Europene http://irinamoldovan.ro/aplicarea-prioritara-dreptului-uniunii-europene/ http://irinamoldovan.ro/aplicarea-prioritara-dreptului-uniunii-europene/#comments Mon, 07 Jul 2014 19:04:04 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=277 Prezentul articol este menit sa aduca clarificari atat in privinta aplicarii dreptului Uniunii Europene pe teritoriul Romaniei (I) cat si in privinta caracteristicilor actelor normative adoptate de institutiile competente ale Uniunii Europene (II), dorindu-se a fi un real sprijin practicienilor in acest domeniu. I. Potrivit art. 4 din Codul de procedura civila (C.P.C.), « in materiile […]

    The post Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii Europene appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    Prezentul articol este menit sa aduca clarificari atat in privinta aplicarii dreptului Uniunii Europene pe teritoriul Romaniei (I) cat si in privinta caracteristicilor actelor normative adoptate de institutiile competente ale Uniunii Europene (II), dorindu-se a fi un real sprijin practicienilor in acest domeniu.

    I. Potrivit art. 4 din Codul de procedura civila (C.P.C.), « in materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul partilor ».

    Interpretarea acestui text presupune, implicit, raportarea la dispozitiile art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei (revizuita  in 2003), conform carora : «ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare».

    In aplicarea textelor mai sus citate, instantele judecatoresti nationale au dreptul de a cenzura legea interna in masura in care aceasta contravine dispozitiilor obligatorii ale dreptului sau ale vreunui tratat international cu efect prioritar asupra dreptului intern.

    II. Institutiile comunitare ( mai ales Consiliul U.E. si Comisia Europeana ) pot emite cinci tipuri pricipale de acte : regulamente, directive, decizii, avize si recomandari.

    Regulamentul se distinge prin faptul ca are caracter general si obligatoriu, putand produce efect direct ( nemaifiind necesara transpunerea lui in cuprinsul normelor interne).

    Directiva are caracter general si obligatoriu insa, spre deosebire de regulament, nu este direct aplicabila ( fiind necesara transpunerea sa in dreptul intern, intr-un anumit termen).

    Cu toate acestea, este posibil ca una sau mai multe prevederi dintr-o directiva sa poata produce efect direct, cu indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii :

    - norma este clara, precisa si neconditionata ;

    - termenul stabilit pentru transpunerea directivei a expirat, iar statul nu a transpus directiva sau a transpus-o incorect ;

    - partea impotriva careia este invocata prevederea este o entitate statala, notiune autonoma in dreptul Uniunii Europene ( a se vedea « Noul Cod de procedura civila. Comentariu pe articole » – Gabriel Boroi s.a. – Ed. Hamangiu 2013, pag. 13 ).

    Decizia are caracter individual, obligatoriu si poate produce efect direct( cu intrunirea unor conditii ).

    Concluzionand, regulamentele, directivele si deciziile, fiind norme cu caracter obligatoriu ale dreptului Uniunii Europene, se aplica in mod prioritar fata de dreptul intern.

    Avizul ( materializarea unei pareri cu privire la o problema ) si recomandarea ( cu efecte asemanatoare directivei, cu exceptia fortei obligatorii ) nu se aplica in mod prioritar fata de normele interne.

    Avocat Irina Maria Moldovan

    The post Aplicarea prioritara a dreptului Uniunii Europene appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/aplicarea-prioritara-dreptului-uniunii-europene/feed/ 0
    Recurs in interesul legii – prescriptii extinctive http://irinamoldovan.ro/recurs-interesul-legii-prescriptii-extinctive/ http://irinamoldovan.ro/recurs-interesul-legii-prescriptii-extinctive/#comments Thu, 03 Jul 2014 17:53:32 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=268 Prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 (redata integral mai jos), Inalta Curte de Casatie si Justitie a statutat ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de […]

    The post Recurs in interesul legii – prescriptii extinctive appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    Prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 (redata integral mai jos), Inalta Curte de Casatie si Justitie a statutat ca prescriptiile extinctive incepute anterior datei de 1 octombrie 2011, implinite ori neimplinite la aceeasi data, raman supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctiva, republicat, astfel incat atat instantele de judecata, din oficiu, cat si partile interesate, pot invoca exceptia prescriptiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar in litigii incepute dupa 1 octombrie 2011.

    DECIZIE   Nr. 1 din 17 februarie 2014

    EMITENT:     ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

    PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 283 din 17 aprilie 2014

    Dosar nr. 20/2013

    Iulia Cristina Tarcea     – vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

    Lavinia Curelea           – preşedintele Secţiei I civile

    Roxana Popa               – preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

    Ionel Barbă               – preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

    Corina Michaela Jîjîie     – preşedintele Secţiei penale

    Simona Lala Cristescu     – judecător la Secţia I civilă

    Carmen Minodora Ianoşi     – judecător la Secţia I civilă

    Rodica Susanu             – judecător la Secţia I civilă

    Andreia Liana Costanda     – judecător la Secţia I civilă

    Nina Ecaterina Grigoraş   – judecător la Secţia I civilă

    Lavinia Dascălu           – judecător la Secţia Ia civilă, judecător-raportor

    Carmen Trănica Teau       – judecător la Secţia a II-a civilă

    Aurelia Motea             – judecător la Secţia a II-a civilă

    Monica Ruxandra Duţă       – judecător la Secţia a II-a civilă

    Mariana Cîrstocea         – judecător la Secţia a II-a civilă

    Mirela Poliţeanu           – judecător la Secţia a II-a civilă

    Eugenia Voicheci           – judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor

    Niculae Măniguţiu         – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

    Simona Camelia Marcu       – judecător la Secţia de contencios administiv şi fiscal

    Viorica Iancu             – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

    Eugenia Marin              - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

    Eugenia Ion               – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

    Luiza Maria Păun           – judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor

    Ştefan Pistol             – judecător la Secţia penală

    Lavinia Valeria Lefterache – judecător la Secţia penală

    Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, raportat la art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare.

    La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent-şef Ruxandra Petre din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, în referire la invocarea de către instanţe, din oficiu ori de către părţi, după momentul procedural prevăzut de art. 2.513 din Codul civil, a excepţiei prescripţiei extinctive, în cazul prescripţiilor începute sub imperiul Decretului nr. 167/1958, împlinite şi, respectiv, neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.

    Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, 201 şi 223 din Legea nr. 71/2011 şi ale art. 6 alin. (4) din Codul civil, prevederile art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil referitoare la invocarea prescripţiei extinctive nu sunt aplicabile prescripţiilor începute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar dacă s-au împlinit ulterior acestei date. Dispoziţiile art. 2.512 şi 2.513 din Codul civil sunt aplicabile numai prescripţiilor extinctive care încep să curgă după intrarea sa în vigoare, iar dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, republicat, rămân aplicabile în privinţa prescripţiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2013.

    În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

    Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

    ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constată următoarele:

    1. Problema de drept care a generat practică neunitară

    Prin recursurile în interesul legii promovate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară naţională cu referire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, 201 şi 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4) şi art. 2.513 din Codul civil, raportat la dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, în ceea ce priveşte obligaţia şi posibilitatea instanţei de a verifica împlinirea termenului de prescripţie şi de a invoca din oficiu excepţia prescripţiei extinctive, precum în ceea ce priveşte posibilitatea părţii interesate de a invoca aceeaşi excepţie, în orice stadiu procesual, în cazul prescripţiilor începute şi împlinite ori neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011.

    Cererile de recurs în interesul legii au fost însoţite de hotărâri judecătoreşti exemplificative.

    2. Examen jurisprudenţial

    Prin cele două sesizări s-a semnalat existenţa unei practici judiciare neunitare la nivel naţional în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea normelor cu caracter tranzitoriu ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil (respectiv art. 5, 201 şi 223), precum şi a normelor conţinute în Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, respectiv art. 6 alin. (4), în partea lor privitoare la regimul juridic aplicabil prescripţiilor începute şi împlinite ori a acelora neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil – 1 octombrie 2011, sub aspectul existenţei dreptului şi obligaţiei instanţei de a invoca, din oficiu, excepţia prescripţiei ori a dreptului părţilor interesate de a invoca aceeaşi excepţie, în orice fază procesuală.

    Problema de drept a fost soluţionată diferit în special în litigiile începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti

    3.1. Într-o primă orientare jurisprudenţială, majoritară, s-a considerat că prescripţiile extinctive începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi împlinite ori cele neîmplinite la data de 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, care este dat de dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat (act normativ sub imperiul căruia acestea au început să curgă), astfel încât şi în litigiile introduse după data de 1 octombrie 2011 instanţele de judecată pot invoca, din oficiu, excepţia prescripţiei extinctive, ca excepţie de fond, peremptorie şi absolută, după cum şi părţile interesate au acest drept, indiferent de etapa procesuală a litigiului.

    În argumentarea acestor soluţii au fost invocate dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, precum şi cele ale art. 5 alin. (1) şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

    S-a arătat că, întrucât normele cuprinse în art. 6 alin. (4) din Codul civil şi art. 201 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac nicio distincţie în privinţa regimului juridic aplicabil, legea care guvernează prescripţia extinctivă, sub toate aspectele, de drept material şi procesual, este legea sub imperiul căreia aceasta a început să curgă, după cum se prevede expres prin cele două texte legale menţionate.

    Atunci când legiuitorul a dorit să deroge de la această regulă, a făcut-o expres şi limitativ, prin dispoziţiile art. 203 şi 204 din Legea nr. 71/2001 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, norme care sunt însă de strictă interpretare şi aplicare, doar în privinţa cauzelor de suspendare şi întrerupere a cursului prescripţiei extinctive anume prevăzute.

    În consecinţă, aceste instanţe au apreciat că noul regim juridic al prescripţiei extinctive, al cărei specific constă şi în aceea că prescripţia nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată, in limine litis, iar nu şi de către organul de jurisdicţie, este aplicabil doar prescripţiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a acestui act normativ – 1 octombrie 2011.

    3.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţială, minoritară, alte instanţe au considerat că aceste prescripţii rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, cu excepţia regimului invocării, care intră sub incidenţa art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil, texte de lege ce conţin norme de procedură de imediată aplicare, astfel încât, în litigiile începute după 1 octombrie 2011, instanţa nu mai este obligată să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris şi nici nu mai poate invoca excepţia prescripţiei, în timp ce partea interesată o poate face doar in limine litis, în condiţiile şi cu limitările prevăzute prin cele două articole ale Codului civil anterior menţionate.

    Argumentându-şi soluţiile, aceste instanţe s-au întemeiat pe dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora “Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia [...] dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil”, şi pe interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 223 din acelaşi act normativ.

    Întrucât regulile de invocare a prescripţiei ţin de domeniul regimului procedural al acesteia, fiind – din această cauză – de imediată aplicare, acestea sunt deplin aplicabile în acele litigii începute după data intrării în vigoare a Codului civil.

    S-a spus că o interpretare contrară ar nega caracterul şi efectul novator al dispoziţiilor din Codul civil care au reglementat prescripţia extinctivă ca instituţie de ordine privată, aşadar total diferit faţă de reglementarea anterioară dată aceleiaşi instituţii juridice de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat.

    4. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa

    Nu a fost exprimată o opinie asupra problemei de drept rezolvate diferit de instanţe, de către acest titular al sesizării.

    5. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

    Evidenţiind diferenţele majore de concepţie dintre Legea nr. 287/2009 privind Codul civil şi Decretul nr. 167/1958, republicat, în reglementarea instituţiei juridice a prescripţiei, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut, în punctul de vedere exprimat asupra recursului în interesul legii, că interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 5, 201 şi 223 din Legea nr. 71/2011, precum şi ale art. 6 alin. (4) din Codul civil conduce la concluzia că prevederile art. 2.512 şi 2.513 din Codul civil, referitoare la invocarea prescripţiei extinctive, nu sunt aplicabile prescripţiilor începute anterior datei de 1 octombrie 2011, chiar dacă s-au împlinit ulterior acestei date. Dispoziţiile acestor două articole sunt aplicabile numai prescripţiilor extinctive care încep să curgă după intrarea lor în vigoare, în timp ce dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, rămân aplicabile în privinţa prescripţiilor extinctive care au început să curgă în perioada cât acest act normativ a fost în vigoare, chiar dacă procesul a început după data de 1 octombrie 2011.

    Pentru a ajunge la această concluzie s-a susţinut că rezolvarea problemei de drept intertemporal ivite în legătură cu instituţia juridică a prescripţiei este dată de dispoziţiile tranzitorii cu caracter special ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi de acelea ale art. 6 alin. (4) din Codul civil.

    În acord cu aceste dispoziţii legale, prescripţiile extinctive începute înainte de 1 octombrie 2011 şi neîmplinite până la această dată, reprezentând situaţii juridice în curs de realizare, facta pendentia, rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacţie principiului respectării aşteptărilor legitime ale părţilor.

    Excepţiile de la această regulă – ce dau expresie revenirii la principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispoziţiile art. 6 alin. (5) din Codul civil şi art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil – au fost expres şi limitativ instituite prin art. 202 şi art. 203 din Legea nr. 71/2011, care se referă la cazurile de suspendare prevăzute de art. 2.532 pct. 6 şi 7 din Codul civil, respectiv la cazul de întrerupere a cursului prescripţiei, prevăzut de art. 2.539 alin. (2) teza a II-a din Codul civil.

    Faţă de împrejurarea că dispoziţiile art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu conţin nicio distincţie, iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus şi având în vedere sintagma “în întregime” conţinută de art. 6 alin. (4) din Codul civil, legea sub imperiul căreia prescripţia a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât şi pe cele de drept procesual referitoare la prescripţie, chiar dacă aceasta s-a împlinit după intrarea în vigoare a Codului civil.

    De asemenea, s-a arătat că, dacă în privinţa prescripţiilor începute şi neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situaţii juridice în curs de realizare, rămân aplicabile dispoziţiile legale sub imperiul cărora acestea au început să curgă, a fortiori, prescripţiile începute şi împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil, constituind facta praeterita, sunt supuse dispoziţiilor sub imperiul cărora au început să curgă şi s-au împlinit.

    S-a susţinut de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că această soluţie rezultă şi din aplicarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 6 alin. (1) teza a II-a din Codul civil, precum şi dintr-o interpretare per a contrario a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

    Dispoziţiile art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu pot conduce la înlăturarea regulii consacrate prin art. 201 din aceeaşi lege, întrucât aplicarea acestora este condiţionată de lipsa unor prevederi exprese contrare. Or, art. 201 conţine chiar astfel de dispoziţii contrare, fiind lipsit de relevanţă, din perspectiva problemei de drept analizate, faptul că procesul a început după data de 1 octombrie 2011.

    Tot astfel, nici prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce dau expresie principiului aplicării imediate a legii noi cu privire la facta pendentia, nu ar putea conduce la o concluzie contrară celei susţinute de orientarea jurisprudenţială majoritară, întrucât acestea constituie dispoziţii tranzitorii cu caracter general, aplicabile doar în măsura în care în cuprinsul aceluiaşi act normativ nu se regăsesc dispoziţii speciale, cum este cazul prevederilor art. 201 referitoare la prescripţie.

    Art. 6 alin. (4) din Codul civil şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu fac decât să instituie derogări de la principiul aplicării imediate a legii civile noi pentru facta pendentia.

    6. Doctrina în materie

    Este de menţionat astfel că, atât cu prilejul analizei dispoziţiilor tranzitorii ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cât şi a aceleia vizând soluţiile legislative oferite de art. 6 din Codul civil materiei relative la aplicarea legii civile în timp, doctrina recentă a menţionat, între exemplele de ultraactivitate (supravieţuire) a legii vechi, ca excepţii de la principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat prin dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (5) şi (6) din Codul civil, ori ca aplicaţii ale principiului neretroactivităţii consacrat prin art. 3 – 5 din Legea nr. 71/2011, cazul prescripţiilor începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 [Fl. A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod Civil. Comentariu pe articole (art. 1 - 2664), Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2012, pag. 9; M. Nicolae, Codex Juris Civilis. Noul Cod civil, ediţie critică, tomul 1, Universul juridic, Bucureşti, 2012, pag. 25; M. Nicolae, Contribuţii la studiul conflictului de legi în timp, în materie civilă în lumina Noului Cod civil, Universul juridic, Bucureşti, 2013, pag. 499 şi urm., pag. 529].

    În mod specific, într-o monografie destinată studiului conflictului de legi în timp (în lumina Codului civil), s-a precizat că aplicarea imediată a legii noi prescripţiilor începute şi neîmplinite, sub cuvânt că acestea ar reprezenta situaţii în curs, este discutabilă deoarece legea nouă, modificând sau suprimând prescripţiile născute înainte de intrarea sa în vigoare, înlătură parţial sau total efectele legii vechi deja produse, fiind astfel parţial retroactivă. Aceasta întrucât a atribui unui fapt deja consumat – încheierea unui act juridic ori săvârşirea unui fapt juridic stricto sensu -, chiar şi pentru viitor, alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor înseamnă a modifica ori suprima aceste efecte în considerarea dispoziţiilor legii noi, iar nu ale celei vechi, normal şi natural aplicabilă. Or aceasta nu s-ar putea realiza decât dacă legea nouă ar retroactiva, ceea ce în prezent este inadmisibil. (M. Nicolae, “Contribuţii la studiul …” precitat anterior, pag. 499 şi urm.; ca exemple de atribuire a unor alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare, au fost menţionate: posibilitatea ca legea nouă să instituie sau să suprime prescripţia, să mărească ori să micşoreze termenele de prescripţie, să modifice condiţiile (regimul) prescripţiei, sub aspectul începutului prescripţiei, cauzelor de suspendare, întrerupere sau repunere în termen; ibidem).

    Întrucât aplicarea legii noi prescripţiilor începute şi neîmplinite este afectată de retroactivitate, singura soluţie posibilă este aplicarea în continuare a legii vechi care, se spune, în acest moment ultraactivează (supravieţuieşte).

    Potrivit aceluiaşi autor, acest sistem este nu numai unul simplu, presupunând aplicarea unei singure legi, ci şi unul sigur, dând satisfacţie principiului securităţii juridice şi principiului preeminenţei dreptului, dar şi echitabil, menţinând echilibrul dintre părţi în aşa fel încât niciuna dintre ele să nu aibă posibilitatea să invoce în beneficiul său prevederile legii noi.

    De asemenea, a fost analizată şi posibilitatea instanţei de a invoca din oficiu excepţia de prescripţie extinctivă pentru prescripţiile începute sub imperiul fostului Decret nr. 167/1958, autorii subliniind că răspunsul este afirmativ, deoarece Legea nr. 71/2011 nu cuprinde vreo dispoziţie specială în acest sens, ceea ce înseamnă că se aplică regula stabilită de art. 6 alin. (4) din Codul civil, care nu face vreo distincţie între dispoziţiile de drept material şi cele procesuale în materia prescripţiei. (G. Boroi, C.A. Anghelescu, “Curs de drept civil. Partea generală, ediţia a 2-a revizuită şi adăugită; Editura Universitară; 2012, pag. 29).

    7. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

    În cazuistica deciziilor Curţii Constituţionale problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti nu se regăseşte abordată în mod direct, ci doar de o manieră implicită.

    Astfel, prin Decizia nr. 389 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 22 noiembrie 2013, în care Curtea Constituţională a fost chemată să se pronunţe asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 379 alin. 3 şi 4 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi ale art. 2.506 alin. (1), art. 2.512 alin. (2), art. 2.515 alin. (3) şi (4), art. 2.520 alin. (1) pct. 4, art. 2.538, art. 2.541 şi art. 2.542 din Codul Civil, aceasta a arătat – cu privire la articolele din Codul civil criticate – că “nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia, deoarece, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Codul civil, prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, iar Sentinţa civilă nr. 674 din 5 martie 2008, care reprezintă titlul executoriu (…) este anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil”.

    În consecinţă, Curtea, făcând trimitere la prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi la condiţia de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, de a viza legi sau ordonanţe ori dispoziţii din legi sau ordonanţe în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului, a decis în sensul respingerii excepţiei ce viza neconstituţionalitatea dispoziţiilor Codului civil, ca inadmisibilă.

    8. Asupra regularităţii învestirii

    Titularilor sesizării – Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – li s-a recunoscut prin lege dreptul de a formula o sesizare în vederea promovării recursului în interesul legii, în temeiul dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă.

    Sesizările formulate au evidenţiat ivirea unei probleme de drept ce a fost rezolvată neunitar de către instanţe şi care ţine de succesiunea legii civile în timp şi de chestiunea raportului între normele generale şi cele speciale, în funcţie de câmpul de aplicare a acestora, în materia specifică de reglementare a instituţiei prescripţiei extinctive.

    Având în vedere hotărârile judecătoreşti anexate, din care rezultă că aceeaşi problemă de drept a primit soluţionări diferite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, se constată existenţa unei jurisprudenţe neunitare şi, implicit, îndeplinirea tuturor condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, pentru promovarea recursului în interesul legii.

    9. Raportul asupra recursului în interesul legii

    Raportul asupra recursurilor în interesul legii, întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

    10. Înalta Curte

    Examinând sesizările cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

    Textele de lege ce au generat practica neunitară:

    Art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat:

    “Instanţa judecătorească şi organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executarea silită este prescris.”

    Art. 6 alin. (4) din Codul civil:

    “Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”

    Art. 2.512 din Codul civil – invocarea prescripţiei de partea interesată:

    “(1) Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă.

    (2) Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu.

    (3) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale.”

    Art. 2.513 din Codul civil – momentul până la care se poate invoca prescripţia:

    “Prescripţia poate fi opusă numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate”.

    Art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

    “(1) Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

    (2) Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.”

    Art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

    “Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.”

    Art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:

    “Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele şi cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluţionează de către instanţele legal învestite, în conformitate cu dispoziţiile legale, materiale şi procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.”

    Aşa cum s-a menţionat deja, opiniile divergente ale instanţelor au avut ca punct de pornire interpretarea şi aplicarea normelor cu caracter tranzitoriu ale Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, precum şi a celor proprii Codului civil însuşi, în partea lor privitoare la regimul juridic al prescripţiilor începute şi împlinite ori al acelora neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, 1 octombrie 2011.

    Nu mai puţin, formarea unor opinii divergente a fost favorizată de diferenţa de concepţie şi de tratament juridic cu care a fost abordată instituţia juridică a prescripţiei extinctive de către legiuitorul actual – cel al Codului civil din 2009, spre deosebire de cel trecut, sub reglementarea dată prin Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat.

    Astfel, sub reglementarea Decretului nr. 167/1958, republicat – în vigoare până la 1 octombrie 2011, prescripţia extinctivă a fost concepută ca o instituţie de ordine publică, guvernată de norme imperative, dispoziţiile art. 1 alin. (2) din decret, potrivit cărora orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripţiei este nulă, şi cele ale art. 18, care instituiau obligaţia instanţelor de judecată şi a organelor arbitrale ca, din oficiu, să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris, constituind cele mai pregnante caracteristici în acest sens.

    Reglementarea prin norme imperative a prescripţiei extinctive, dar şi conţinutul normativ al art. 18 din decret au determinat recunoaşterea şi consacrarea caracterului absolut al excepţiei procesuale de fond, peremptorii, a prescripţiei extinctive, ce putea fi ridicată din oficiu de instanţă/organul arbitral, în orice fază procesuală, dar, în aceleaşi condiţii, şi de partea interesată.

    Într-o viziune diametral opusă, legiuitorul actual a reglementat prescripţia extinctivă ca instituţie de ordine privată care nu mai operează de plin drept, ceea ce produce consecinţele asupra duratei termenelor de prescripţie, care nu mai sunt imperative, ci, în anumite marje, pot rămâne la disponibilitatea părţilor, recunoaşterii posibilităţii renunţării la prescripţie ori a încheierii de convenţii prin care să se modifice cursul prescripţiei, prin fixarea începutului acesteia, ori a cauzelor legale de suspendare sau întrerupere, a sferei persoanelor care se pot prevala de faptul împlinirii acesteia, a condiţiilor şi limitelor procedurale în care excepţia prescripţiei ar putea fi invocată etc.

    Indiscutabil, caracterul relativ al excepţiei prescripţiei extinctive, ca excepţie de fond, peremptorie, rezultă din conţinutul art. 2.512 şi art. 2.513 din Codul civil, care prevăd că prescripţia nu poate fi aplicată din oficiu de organul de jurisdicţie competent, ea putând fi opusă, numai în primă instanţă sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant sau de persoanele menţionate de art. 2.514 din Codul civil.

    Problema dacă, după intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, instanţele de judecată, din oficiu, ori părţile interesate mai pot invoca, în orice fază procesuală, excepţia prescripţiei extinctive atunci când prescripţiile au început înainte de 1 octombrie 2011 constituie o chestiune de drept intertemporal a cărei dezlegare se regăseşte în dispoziţia tranzitorie a art. 201, situat în cap. VIII “Dispoziţii cu privire la cartea a VI-a <<Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor>> a Codului civil” – Secţiunea 1 “Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a VI-a <<Despre prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor>> a Codului civil” din Legea nr. 71/2011.

    Potrivit acestei norme, “prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

    Din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi reprezintă facta pendentia, ca situaţii juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data apariţiei acesteia.

    Reglementând conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, în partea privitoare la prescripţie, legiuitorul a optat să supună legii vechi prescripţiile începute şi neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, în vederea asigurării stabilităţii juridice, spre a da satisfacţie principiilor respectării drepturilor câştigate şi respectării aşteptărilor legitime, iar, nu în ultimul rând, spre a evita aplicarea retroactivă a legii noi, faţă de imperativul respectării principiului de ordin constituţional al neretroactivităţii legii, consacrat prin dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

    Aceasta întrucât, de principiu, modificările aduse prin legea nouă condiţiilor ori regimului prescripţiei – fie că legea nouă ar institui ori suprima prescripţia, fie că ar mări sau micşora durata termenelor de prescripţie, fie că ar modifica începutul acesteia, cauzele de suspendare, întrerupere, de repunere în termen ori condiţiile invocării în vederea producerii de efecte juridice – nu pot ataşa unui fapt trecut alte consecinţe juridice decât cele prevăzute de legea atunci în vigoare. Acest lucru s-ar putea realiza doar dacă legea nouă ar retroactiva, fapt inadmisibil în actuala ordine constituţională.

    Aceeaşi soluţie legislativă a fost consacrată şi prin dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Codul civil, potrivit cărora “Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit”.

    Este de precizat că, deşi invocat ca temei legal pentru multe din soluţiile instanţelor ce au conturat opinia majoritară, art. 6 alin. (4) din Codul civil nu oferă decât un argument secundar, deoarece, formal, dispoziţiile sale nu sunt incidente rezolvării conflictului de drept intertemporal privitor la determinarea legii aplicabile prescripţiilor începute şi împlinite ori neîmplinite la data de 1 octombrie 2011.

    Norma art. 6 alin. (4) din Codul civil constituie sediul materiei pentru rezolvarea conflictelor de drept intertemporal în materie de prescripţie, decădere şi uzucapiuni, ce pot să apară în urma adoptării unor legi viitoare, sub puterea de reglementare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ori a eventualelor conflicte dintre acesta şi legislaţia civilă specială sau complementară, în timp ce conflictul de drept intertemporal în privinţa căruia instanţele naţionale au avut opinii diferite a fost ocazionat de chiar intrarea în vigoare a legii, făcând obiectul de reglementare al dispoziţiilor conflictuale cuprinse în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

    Chiar astfel fiind, este important de remarcat că principiile de drept comun prevăzute în art. 6 din Codul civil şi, în particular, cele din art. 6 alin. (4) au fost confirmate în legea de punere în aplicare, legiuitorul dovedind consecvenţă.

    Excepţiile de la regula înscrisă în dispoziţia art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, care este aceea a aplicării legii vechi prescripţiilor începute şi neîmplinite la 1 octombrie 2011, au fost expres şi limitativ prevăzute prin dispoziţiile art. 203 şi 204 din Legea nr. 71/2011, acestea reprezentând, în realitate, o revenire la principiul aplicării imediate a legii civile noi, consacrat ca atare prin dispoziţiile art. 6 alin. (5) şi (6) din Codul civil şi prin art. 5 din Legea nr. 71/2011.

    Prin urmare, întrucât norma tranzitorie a art. 201 din Legea nr. 71/2011 nu utilizează nicio distincţie (iar ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus), în timp ce aceea a art. 6 alin. (4) din Codul civil – care consacră o soluţie identică, dând expresie aceloraşi principii de drept – conţine sintagma “în întregime”, se înţelege că legea sub imperiul căreia prescripţia a început să curgă va guverna atât aspectele de drept material, cât şi pe cele de drept procesual referitoare la prescripţie, chiar dacă aceasta se împlineşte după intrarea în vigoare a Codului civil.

    Întrucât regimul de invocare a excepţiei de prescripţie este consecinţa directă a naturii juridice a acestei instituţii de drept, care diferă după cum prescripţia este tratată de legiuitor ca instituţie de ordine publică ori de ordine privată, se poate spune că, aplicând dispoziţiile art. 2.512 şi 2.513 ale Codului civil prescripţiilor începute şi neîmplinite la 1 octombrie 2009, se ajunge pe această cale nu doar la modificarea regimului de invocare a excepţiei de prescripţie – care devine altul decât cel legal prevăzut la data începerii cursului acesteia -, ci la o modificare a chiar naturii juridice a acestei instituţii a prescripţiei extinctive (cu consecinţe inclusiv în planul dreptului substanţial), care, deşi de ordine publică la data naşterii ei, va fi tratată ca instituţie de ordine privată.

    Dacă în privinţa prescripţiilor începute şi neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, ca situaţii juridice în curs de realizare (facta pendentia), rămân aplicabile dispoziţiile legale sub imperiul cărora acestea au început să curgă, a fortiori, prescripţiile începute şi împlinite la data intrării în vigoare a Codului civil (facta praeterita), ca situaţii juridice finalizate, sunt supuse dispoziţiilor sub imperiul cărora au început să curgă şi s-au împlinit.

    Nici dispoziţiile art. 223 şi nici cele ale art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil nu constituie argumente în infirmarea acestor concluzii.

    Astfel, prevederile art. 223 se regăsesc în cap. X al Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, intitulat “Dispoziţii finale”, iar prin câmpul lor de aplicare – destinat reglării tranzitorii a normelor de drept material şi procedural după care se judecă procesele şi cererile în materie civilă sau comercială aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Codului civil din 2009 -, acestea au caracterul unor norme tranzitorii generale (sau norme conflictuale generale).

    Aşa cum rezultă din chiar cuprinsul art. 223 supus analizei, aplicarea sa intervine “dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel”.

    Or art. 201 din Legea nr. 71/2011, text legal situat în cap. VIII secţiunea 1, intitulat “Dispoziţii tranzitorii şi de punere în aplicare a cărţii a VI-a <<Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor>> a Codului civil”, constituie, atât prin amplasarea sa în corpul legii, cât şi prin câmpul său de aplicare – destinat reglării tranzitorii a domeniului particular privitor la prescripţiile în curs la data intrării în vigoare a Codului civil – o normă tranzitorie specială (sau normă conflictuală specială).

    Cum specialul derogă de la general şi se aplică cu întâietate, raport în care se află şi cele două norme supuse analizei, înseamnă că dispoziţiile art. 223 nu vor putea fi aplicate niciodată în reglarea conflictului de drept intertemporal privitor la regimul aplicabil prescripţiilor începute şi împlinite ori neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, fiind înlăturate de la aplicare de norma conflictuală specială a art. 201 din acelaşi act normativ, devenind lipsit de relevanţă faptul că procesul a început după data de 1 octombrie 2011, din perspectiva problemei de drept analizate.

    Şi dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, ce dau expresie principiului aplicării imediate a legii civile noi cu privire la facta pendentia, atât prin amplasarea lor în cap. I al Legii nr. 71/2011 “Dispoziţiile generale”, cât şi prin sfera de reglementare, au caracterul unor dispoziţii generale, aplicabile doar în măsura în care în cuprinsul aceluiaşi act normativ nu se regăsesc dispoziţii tranzitorii speciale, cum este cazul prevederilor art. 201, referitoare la prescripţie.

    Aşadar, nici aceste dispoziţii legale nu vor putea fi aplicate în determinarea legii aplicabile prescripţiilor începute şi împlinite ori a acelora neîmplinite la data de 1 octombrie 2011, în prezenţa reglementării cu caracter special conţinute în art. 201 din Legea nr. 71/2011, care instituie derogări de la principiul aplicării imediate a legii civile noi pentru facta pendentia şi care se aplică cu întâietate.

    A decide contrariul celor ce rezultă din interpretarea gramaticală, logică şi sistematică a dispoziţiilor legale menţionate, spre a da efect caracterului şi efectului novator al dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, după cum au argumentat instanţele ce au pronunţat soluţia minoritară, nu semnifică altceva decât a aplica retroactiv legea nouă (respectiv, dispoziţiile art. 2.512 şi 2.513 din Codul civil), contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi opţiunii clare a legiuitorului care, din nevoia de securitate şi stabilitate juridică, condiţii sine qua non ale asigurării preeminenţei dreptului, în conflictul de drept intertemporal generat, a înţeles să dea întâietate aplicării legii civile vechi în privinţa prescripţiilor începute, dar neîmplinite (şi, a fortiori, a celor împlinite) la 1 octombrie 2011, în ideea respectării intereselor şi aşteptărilor legitime ale particularilor, garantate, printre altele, şi prin acţiunea principiului supravieţuirii legii vechi.

    Prin urmare, au apreciat în mod corect instanţele ce au conturat jurisprudenţa majoritară, în sensul că noul regim juridic al prescripţiei extinctive, al cărei specific constă şi în aceea că prescripţia nu operează de plin drept, aceasta putând fi invocată exclusiv de partea interesată in limine litis, iar nu şi de către organul de jurisdicţie, este aplicabil doar prescripţiilor care au început să curgă după data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, 1 octombrie 2011.

    Spre deosebire de acestea, prescripţiile începute şi împlinite ori cele neîmplinite la 1 octombrie 2011 rămân în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit, inclusiv sub regimul invocării lor, guvernat de dispoziţiile art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât în privinţa acestora instanţele sunt obligate să cerceteze dacă dreptul la acţiune sau la executare silită este prescris, putând invoca din oficiu excepţia prescripţiei, după cum acelaşi drept de a invoca excepţia îl au şi părţile interesate, pe care îl vor putea exercita, indiferent de stadiul procesual al cauzei.

    Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    în numele legii

    DECIDE:

    Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa.

    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 5, art. 201 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil şi ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 şi art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabileşte că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanţele de judecată, din oficiu, cât şi părţile interesate pot invoca excepţia prescripţiei extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 februarie 2014.

    VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

    IULIA CRISTINA TARCEA

    Magistrat-asistent-şef,

    Ruxandra Petre

    The post Recurs in interesul legii – prescriptii extinctive appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/recurs-interesul-legii-prescriptii-extinctive/feed/ 0
    Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata http://irinamoldovan.ro/salariul-de-baza-minim-brut-pe-tara-garantat-in-plata/ http://irinamoldovan.ro/salariul-de-baza-minim-brut-pe-tara-garantat-in-plata/#comments Thu, 03 Jul 2014 17:29:12 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=262 Incepand cu data de 1 iulie 2014, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este de 900 lei. Asistam, astfel, la o a doua majorare intervenita in cursul acestui an, prima producandu-se incepand cu data de 1 ianuarie, cand salariul de baza brut pe tara a crescut de la 800 lei la […]

    The post Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    salar minim

    Incepand cu data de 1 iulie 2014, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata este de 900 lei. Asistam, astfel, la o a doua majorare intervenita in cursul acestui an, prima producandu-se incepand cu data de 1 ianuarie, cand salariul de baza brut pe tara a crescut de la 800 lei la 850 lei. Aceste modificari le veti regasi in cuprinsul H.G. 871/2013, reprodusa mai jos.

    HOTĂRÂRE   Nr. 871 din 14 noiembrie 2013

    pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

     EMITENT:     GUVERNUL ROMÂNIEI

    PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 703 din 15 noiembrie 2013

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

    ART. 1

    (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.

    (2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.

    ART. 2

    Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 1.

    ART. 3

    (1) Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut la art. 1 şi 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.

    (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de către personalul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice prin inspectoratele teritoriale de muncă judeţene şi al municipiului Bucureşti, împuternicit, după caz, prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.

    (3) Prevederile alin. (1) şi (2) se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 4

    La data prevăzută la art. 1 alin. (1), Hotărârea Guvernului nr. 23/2013 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 23 ianuarie 2013, se abrogă.

    PRIM-MINISTRU

    VICTOR-VIOREL PONTA

    Contrasemnează:

    Ministrul muncii, familiei, protecţiei

    sociale şi persoanelor vârstnice,

    Mariana Câmpeanu

    Ministrul delegat pentru dialog social,

    Adriana Doina Pană

    Viceprim-ministru,

    ministrul finanţelor publice,

    Daniel Chiţoiu

    p. Ministrul delegat pentru buget,

    Gheorghe Gherghina,

    secretar de stat

    Bucureşti, 14 noiembrie 2013.

    Nr. 871.

    The post Salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/salariul-de-baza-minim-brut-pe-tara-garantat-in-plata/feed/ 0
    Cererea de deschidere a procedurii insolventei http://irinamoldovan.ro/cererea-de-deschidere-procedurii-insolventei/ http://irinamoldovan.ro/cererea-de-deschidere-procedurii-insolventei/#comments Wed, 25 Jun 2014 17:46:07 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=241 CREANTA. CONDITII LEGALE   Prezenta expunere vizeaza conditiile pe care trebuie sa le intruneasca o creanta pentru a justifica aplicarea procedurii insolventei asupra unui debitor. Din perspectiva art. 31 alin. (1) din  Legea nr. 85/2006  privind procedura insolventei, “orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege impotriva unui debitor prezumat in insolventa […]

    The post Cererea de deschidere a procedurii insolventei appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    CREANTA. CONDITII LEGALE

     

    Prezenta expunere vizeaza conditiile pe care trebuie sa le intruneasca o creanta pentru a justifica aplicarea procedurii insolventei asupra unui debitor.

    Din perspectiva art. 31 alin. (1) din  Legea nr. 85/2006  privind procedura insolventei, “orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege impotriva unui debitor prezumat in insolventa poate introduce o cerere introductiva, in care va preciza:

    a) cuantumul si temeiul creantei:

    b) existenta unei garantii reale, constituite de catre debitor sau instituite potrivit legii;

    c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;

    d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare”.

    In privinta creditorului indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei, art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 stabileste ca acesta este acel creditor a carui creanta impotriva patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 90 de zile.

    Cum, potrivit art. 149, dispozitiile Legii insolventei  se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu cele ale Codului de procedura civila, vom analiza conditiile creantei prin filtrul art. 662 din acest din urma act normativ.

    Astfel, conform art. 662 alin. (2 ) – (4) din Noul cod de procedura civila  ( N.C.P.C.) : “creanta este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul executoriu ; creanta este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul executoriu contine elemente care permit stabilirea lui ; creanta este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta este decazut din beneficiul termenului de plata” (s.n.).

    Noul cod de procedura civila aduce un element de noutate in privinta certitudinii creantei, stabilind drept criteriu suplimentar, ca aceasta sa rezulte din insusi titlul executoriu. In vechea reglementare, art. 379 alin. (3) definea creanta certa ca fiind “aceea a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta  sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul”.

    Practic, daca anterior intrarii in vigoare a  N.C.P.C. , creantele apte a declansa procedura insolventei trebuiau sa rezulte din diferite acte juridice, care sa emane de la debitor sau sa fie recunoscute de acesta, ori sa-i fie opozabile ( nefiind necesar ca acestea sa imbrace forma autentica ), in prezent, caracterul cert al creantei trebuie sa rezulte din insusi titlul executoriu iar caracterul lichid se impune a fi determinat prin raportare la elementele incluse in titlul executoriu.

    Concluzionand, pentru a putea formula o cerere de deschidere a procedurii insolventei, creditorul trebuie sa detina un titlu executoriu ( de ex. hotarare  judecatoreasca, efect de comert – cambie, cec sau bilet la ordin – ori act administrativ – in cazul obigatiilor fiscale ) in care sa fie cuprinsa creanta a carei valorificare o urmareste. In cazul in care creanta este constatata intr-un inscris sub semnatura privata sau atunci cand nu este retinuta intr-un titlu, cererea creditorului de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitorului respectiv se impune a fi respinsa.

     

                                                                                                    avocat Irina Maria Moldovan

    The post Cererea de deschidere a procedurii insolventei appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/cererea-de-deschidere-procedurii-insolventei/feed/ 0
    Cesiunea partilor sociale intre asociati sau catre terti http://irinamoldovan.ro/cesiunea-partilor-sociale-intre-asociati-sau-catre-terti/ http://irinamoldovan.ro/cesiunea-partilor-sociale-intre-asociati-sau-catre-terti/#comments Tue, 24 Jun 2014 12:42:05 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=200 “Este mai bine sa stai cu oameni mai buni decat tine. Alege asociatii al caror comportament este mai bun decat al tau si te vei indrepta in acea directie”. Warren Buffett CADRUL LEGAL Din punct de vedere al normelor legale ce guverneaza aceasta materie, este de remarcat faptul ca dispozitiile cuprinse in art. 1890- 1948 […]

    The post Cesiunea partilor sociale intre asociati sau catre terti appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    Este mai bine sa stai cu oameni mai buni decat tine.

    Alege asociatii al caror comportament este mai bun decat al tau

    si te vei indrepta in acea directie”. Warren Buffett

    CADRUL LEGAL

    Din punct de vedere al normelor legale ce guverneaza aceasta materie, este de remarcat faptul ca dispozitiile cuprinse in art. 1890- 1948 din Noul Cod civil – N.C.C. (Capitolul VII – Contractul de societate, Sectiunea 1 – Dispozitii generale si Sectiunea a 2-a – Societatea simpla) se aplica si societatilor comerciale, cu titlu de drept comun. Legea nr. 31/1990***Republicata privind societatile comerciale ramane legea speciala in materie.

    Potrivit art. 1894 alin. (1) N.C.C. ” asociatii contribuie la formarea capitalului social al societatii, prin aporturi banesti sau in bunuri, dupa caz “, iar conform alin. (2), ” capitalul social subscris se divide in parti egale, numite parti de interes, care se distribuie asociatilor proportional cu aporturile fiecaruia, daca prin lege sau contractul de societate nu se prevede altfel “.

    Din perspectiva N.C.C. (art. 1901 alin. 1)  “transmiterea partilor de interes se face in limitele si conditiile prevazute de lege si de contractul de societate. Transmiterea partilor de interes catre persoane din afara societatii este permisa cu consimtamantul tuturor asociatilor. Partile de interes se pot transmite si prin mostenire, daca prin contract nu se dispune altfel”.

    Conform art. 202 din Legea nr. 31/1990, partile sociale pot fi transmise intre asociati sau catre persoane din afara societatii (in acest din urma caz, doar cu aprobarea asociatilor reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social) iar potrivit art. 203,  transmiterea partilor sociale trebuie inscrisa in registrul comertului (asigurandu-se, astfel, opozabilitatea fata de terti) si in registrul de asociati al societatii.

     

    CESIUNEA PARTILOR SOCIALE INTRE ASOCIATI

    Cesiunea partilor sociale intre asociati presupune urmatoarele operatiuni :

    - aprobarea cesiunii in cadrul adunarii generale a asociatilor ;

    - incheierea unui contract de cesiune intre asociatul cedent si asociatul cesionar;

    - inscrierea cesiunii in registrul asociatilor societatii ;

    - inscrierea cesiunii in registrul comertului.

     

    CESIUNEA PARTILOR SOCIALE CATRE PERSOANE DIN AFARA SOCIETATII

    Transmiterea partilor sociale catre persoane din afara societatii ( SNC, SCS, SRL ), presupune doua etape :

     

    Etapa I

    1. Cerere de depunere si mentionare acte (original) ;

    2. Actul modificator al actului constitutiv (hotararea adunarii generale a asociatilor/ decizia asociatului unic); pentru SNC si SCS, actul modificator se intocmeste in forma autentica (original);

    3. Daca este cazul, imputernicire speciala (in  forma autentica), avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale (original) ;

    4. Dovezile privind plata taxelor / tarifelor legale.

    Nota :  Potrivit art. 202 alin. (2^1) din Legea nr. 31/1990***Republicata, “hotararea adunarii asociatilor, adoptata in conditiile alin. (2) , se depune in termen de 15 zile la oficiul registrului comertului, spre a fi mentionata in registru si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a “, iar conform art. 202 alin. (2^2) “Oficiul registrului comertului va transmite de indata, pe cale electronica, hotararea prevazuta la alin. (2^1) Agentiei Nationale de Administrare Fiscala si directiilor generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti “.

    Potrivit art. 202 alin. (2^3) din Legea nr. 31/1990 ***Republicata, “creditorii sociali si orice alte persoane prejudiciate prin hotararea asociatilor privitoare la transmiterea partilor sociale pot formula o cerere de opozitie prin care sa solicite instantei judecatoresti sa oblige, dupa caz, societatea sau asociatii la repararea prejudiciului cauzat, precum si, daca este cazul, atragerea raspunderii civile a asociatului care intentioneaza sa isi cedeze partile sociale. Dispozitiile art. 62 se aplica in mod corespunzator “.

    Transmiterea partilor sociale va opera doar in condiile in care : nu se formuleaza o opozitie din partea creditorilor, a expirat termenul de opozitie prevazut de art. 62 sau, in situatia in care a fost promovata o cerere de opozitie, la data comunicarii hotararii de respingere a acesteia ( art. 202 alin. 2^4).

    In masura in care sunt intrunite conditiile prevazute anterior, se poate pasi la:

     

    Etapa a II- a

    1. Cerere de inregistrare (original);

    2. Dovada publicarii hotararii adunarii generale a asociatilor/deciziei asociatului unic (confirmarea publicarii se elibereaza de ORC);

    3. Daca este cazul, hotararea de respingere a opozitiei formulate la hotararea adunarii generale a asociatilor / decizia asociatului unic ;

    4. Actul modificator al actului constitutiv (hotararea AGA / decizia asociatului unic sau actul aditional la actul constitutiv) ; pentru SNC, SCS, GIE, GEIE, actul modificator se intocmeste in forma autentica (original) ;

    5. Actul constitutiv actualizat ;

    6. Contractul de cesiune, in original; daca actul modificator contine toate clauzele referitoare la drepturile si obligatiile cedentilor si cesionarilor si a fost semnat de acestia, contractul de cesiune nu se mai prezinta ;

    7. Copii certificate de pe actele de identitate ale persoanelor fizice si, dupa caz, de pe certificatele de inregistrare ale persoanelor juridice care dobandesc calitatea de asociati ;

    8. In cazul dobandirii de parti sociale prin succesiune, se vor depune, dupa caz : certificatul de deces si certificatul de  mostenitor sau hotararea judecatoreasca irevocabila care atesta aceasta calitate (copii), in cazul in care s-a prevazut clauza continuarii societatii cu mostenitorii, declaratia asociatilor din care sa rezulte ca sunt de acord cu continuarea societatii ( original ), actul de numire al curatorului (copie), emis de autoritatea tutelara, in situatia in care mostenitorii sunt minori ; contractul de societate , daca este cazul.

    9. Declaratiile date pe propria raspundere de catre asociatul unic / noii asociati care prin cesiune sau mostenire au dobandit parti sociale / noii administratori din care sa rezulte ca indeplinesc conditiile legale pentru detinerea acestor calitati ( original ) ;

    10. Certificatele de cazier fiscal pentru asociatii care intra in societate, in cazul in care transmiterea partilor de interes sau a partilor sociale, in cazul in care transmiterea partilor de interes sau a partilor sociale se efectueaza catre persoane din afara societatii ;

    11. Certificat, original sau copie certificata si traducerea realizata de un traducator autorizat a carui semnatura sa fie legalizata de un notar public, de la registrul in care este inmatriculata persoana juridica din strainatate, care sa ateste existenta acesteia ;

    12. Daca potrivit actelor de cesiune s-au obtinut castiguri de care cedentul persoana fizica din vanzarea partilor sociale / actiunilor, castiguri determinate ca diferenta pozitiva intre pretul de vanzare si valoarea nominala / pretul de cumparare, se vor depune si documentele de plata a impozitului pe venit ;

    13. Daca este cazul :

    - hotararea judecatoreasca prin care s-a dispus transmiterea partilor sociale / partilor de interes ca urmare a retragerii sau excluderii unui asociat/membru ;

    - actul de transmitere in forma ceruta de lege pentru contractul de donatie, in cazul transmiterii prin donatie a partilor sociale/partilor de interes ;

    - avize prealabile prevazute de legile speciale ( original ) ;

    - imputernicire speciala ( in forma autentica ), avocatiala sau delegatie pentru persoanele desemnate sa indeplineasca formalitatile legale ( original ) ;

    14. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale

    Nota : Actele prevazute la pct. 4 si 5 nu se solicita / prezinta in cazul in care dobandirea partilor sociale are lor prin succesiune la societatile cu asociat unic, caz in care actul transmis spre publicare in Monitorul Oficial al Romaniei este rezolutia directorului / persoanei desemnate.

    Competenta solutionarii cererii revine directorului oficiului registrului comertului de pe langa tribunal si/sau persoanei sau persoanelor desemnatecare poate/pot  dispune administrarea si a altor acte doveditoare decat cele enumerate (www.onrc.ro ).

    Cesiunea isi produce efectele in raport cu tertii din momentul inscrierii in registrul comertului, data pana la care va subzista si raspunderea cedentului. Raspunderea cesionarului va interveni odata cu inregistrarea cesiunii partilor sociale in registrul comertului si pentru viitor.

                                                                                                    avocat Irina Maria Moldovan

    The post Cesiunea partilor sociale intre asociati sau catre terti appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/cesiunea-partilor-sociale-intre-asociati-sau-catre-terti/feed/ 0
    Autoritatea parinteasca I http://irinamoldovan.ro/autoritatea-parinteasca-1/ http://irinamoldovan.ro/autoritatea-parinteasca-1/#comments Tue, 24 Jun 2014 12:23:05 +0000 http://irinamoldovan.ro/?p=190 ” Ce le faci copiilor, aceea vor face ei societatii. ” -  Karl Menninger Notiune. Mod de exercitare. Ocrotirea minorilor ocupa un loc de cinste in ansamblul normelor juridice atat interne cat si europene, reprezentand o conditie esentiala a asigurarii progresului, stabilitatii si gradului de civilizatie al oricarei societati democratice. Noul Cod civil (denumit, in continuare, […]

    The post Autoritatea parinteasca I appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    ” Ce le faci copiilor, aceea vor face ei societatii. ” -  Karl Menninger

    Notiune. Mod de exercitare.

    Ocrotirea minorilor ocupa un loc de cinste in ansamblul normelor juridice atat interne cat si europene, reprezentand o conditie esentiala a asigurarii progresului, stabilitatii si gradului de civilizatie al oricarei societati democratice.

    Noul Cod civil (denumit, in continuare, Noul Cod Civil) consacra autoritatii parintesti dispozitiile cuprinse in Titlul IV al Cartii a II-a Despre familie. Din perspectiva leguitorului roman, ” autoritatea parinteasca este ansamblul de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului si apartin in mod egal ambilor parinti ” (art. 483 alin. 1 N.C.C.). Autoritatea parinteasca comuna reprezinta regula – aspect ce se deduce si din continutul articolului 503 alin. (1) N.C.C. potrivit caruia ”  parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca ” – in timp ce autoritatea parinteasca exercitata de catre un singur parinte reprezinta o situatie de exceptie, ce trebuie analizata temeinic de catre instanta de tutela. Instanta investita cu actiunea de divort va hotari si asupra raporturilor dintre parintii divortati si copiii lor minori, tinand seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de ancheta psihosociala, precum si, daca este cazul, de invoiala parintilor, pe care ii va asculta ( art. 396 alin. 1 N.C.C.).

    Conform art. 487 C.civ. ”  parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului… “. Despartirea parintilor nu trebuie sa impieteze asupra exercitiului autoritatii parintesti comune. Dimpotriva, plecand de la interesul superior al copilului, consacrat de in cuprinsul art. 264 N.C.C., se impune ca ambii parinti sa ia impreuna deciziile importante legate de cresterea si evolutia acestuia (de exemplu, cele legate de intretinere, educatie, asistenta medicala, religie s.a.).

    De altfel, autoritatea parinteasca comuna reprezinta si o modalitate de responsabilizare a ambilor parinti  cu privire la minori si un mijloc de garantare atat a prezentei mamei cat si a tatalui in viata copiilor, independent de faptul ca acestia nu mai locuiesc impreuna.

    Conform Principiului 3 :11 – Exercitiul comun (din cadrul Principiilor Dreptului European cu Privire la Autoritatea Parinteasca elaborate de Comisia Europeana privind Legislatia Familiei), principiu ce este integrat in art. 483 alin. 3 Cod civil, parintii care au autoritatea parinteasca ar trebui sa aiba in mod egal dreptul si obligatia de a o exercita si de cate ori este posibil, ar trebui sa faca acest lucru impreuna .

    Este de remarcat faptul ca, si in situatia copilului din afara casatoriei a carui filiatie a fost stabilita concomitent sau, dupa caz, succesiv fata de ambii parinti, autoritatea parinteasca se exercita in comun si in mod egal de catre parinti, daca acestia convietuiesc

    (art. 505 alin. 1 N.C.C.)

    Asa cum am aratat anterior, exercitarea exclusiva a autoritatii parintesti reprezinta o situatie de exceptie, reglementata de legiuitorul roman in cuprinsul art. 507 N.C.C.. In acest din urma articol se statuteaza ca ” daca unul dintre parinti este decedat, declarat mort prin hotarare judecatoreasca , pus sub interdictie, decazut din exercitiul drepturilor parintesti sau daca, din orice motiv, se afla in neputinta de a-si exprima vointa, celalalt parinte exercita singur autoritatea parinteasca “.

    In ceea ce priveste transpunerea in practica a normelor la care am facut referire mai sus, redam in cele ce urmeaza, o parte din considerentele cuprinse in Sentinta civila nr. 4807 / 13.12.2013 pronuntata de Judecatoria Piatra Neamt (ramasa definitiva prin neapelare), hotarare prin care instanta de tutela a stabilit ca autoritatea parinteasca asupra minorului sa revina in comun ambilor parinti :

    ” Pornind de la continutul autoritatii parintesti, ce presupune printre altele o paza si supraveghere continua si atenta a copilului in toata activitatea lui, astfel incat sa se observe dezvoltarea sa fizica, intelectuala si morala iar acest lucru nu se poate realiza decat daca parintele are o conduita morala corespunzatoare pentru a-l determina pe copil, prin exemplul sau personal, sa aiba o comportare adecvata normelor de convietuire sociala, instanta apreciaza ca ambii parinti prezinta toate garantiile morale si materiale necesare sa le permita exercitarea autoritatii parintesti asupra fiului lor minor.

    In cauza, instanta apreciaza ca exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra minorului este in interesul acestuia avand in vedere o serie de factori si anume: posibilitatile materiale ale ambilor parinti, posibilitatile de dezvoltare fizica, morala si intelectuala pe care minorul le poate gasi la ambii parinti si nu in ultimul rand legaturile de afectiune stabilite intre ambii parinti si minor.

    Prin exercitarea in comun a autoritatii parintesti, parintii trebuie sa inteleaga ca deciziile importante care vor organiza viata copilului trebuie luate impreuna, cu consultarea ambilor parinti. Este vorba de deciziile ce exced actele curente de zi cu zi, spre exemplu deciziile cu privire la alegerea scolii unde copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrascolare si altele. In ceea ce priveste actele referitoare la viata de zi cu zi a minorului, acestea raman sa fie hotarate numai de parintele cu care copilul locuieste in mod statornic. “

    avocat Irina Maria Moldovan

    Piatra Neamt

    The post Autoritatea parinteasca I appeared first on Avocat Irina Maria Moldovan.

    ]]>
    http://irinamoldovan.ro/autoritatea-parinteasca-1/feed/ 0