Reguli de competenta aplicabile divortului in spatiul comunitar

Partile : reclamantul – cetatean italian, cu resedinta in Romania ; parata – dubla cetatenie ( romana si italiana ), cu resedinta in Italia ;

Obiectul cauzei : divort fara minori ;

Instanta : Judecatoria Roman – fond / Tribunalul Neamt – sectia I civila – apel ;

Alte date : Reclamantul a introdus actiunea de divort in Romania, in considerarea faptului ca are resedinta actuala in aceasta tara. Parata a invocat exceptia necompetentei instantelor romane, motivand ca atat ea cat si reclamantul au cetatenie italiana, dar si faptul ca ultima lor resedinta comuna a fost in Italia, unde ea locuieste si in prezent. In plus, parata a mai aratat si faptul ca, pe rolul instantelor italiene se afla inregistrata, anterior promovarii actiunii de divort in discutie, o cerere de separare conjugala cu acuzare.

Solutia : Judecatoria Roman a admis exceptia necompetentei instantelor romane invocata de catre parata si a respins actiunea de divort, ca nefiind de competenta instantelor romane ( Sentinta civila nr. 582/20.02.2012 ). Paratul a formulat apel, insa Tribunalul Neamt – sectia I civila l-a respins, apreciind ca prima instanta a pronuntat o hotarare temeinica si legala. Hotararea Tribunalului Neamt a ramas irevocabila, prin nerecurare ( Decizia civila nr. 64 AC / 15.03.2013).

LEGEA APLICABILA : Ambele instante au apreciat ca, intrucat sotii sunt cetateni ai Uniunii Europene, legea comuna aplicabila divortului este Regulamentul ( CE ) nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene – privind recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, de abrogare a Regulamentului ( CE ) nr. 1347/2000.

Potivit art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, “sunt competente sa hotarasca in problemele privind divortul, separarea de drept si anularea casatoriei instantele judecatoresti din statul membru :

(a) pe teritoriul caruia se afla :
- resedinta obisnuita a sotilor sau
- ultima resedinta obisnuita a sotilor in conditiile in care unul dintre ei inca locuieste acolo sau
- resedinta obisnuita a paratului sau
- in caz de cerere comuna, resedinta obisnuita a unuia dintre soti sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin un an imediat inaintea introducerii cererii sau
- resedinta obisnuita a reclamantului in cazul in care acesta a locuit acolo cel putin sase luni imediat inaintea introducerii cererii si in cazul in care acesta este fie resortisant al statului membru respectiv,fie ,in cazul Regatului Unit si al Irlandei, are “ domiciliul “ in acel loc;

(b) de cetatenie a celor doi soti sau, in cazul Regatului Unit si al Irlandei, statul « domiciliului » comun.
Potrivit art. 19 alin. 1 din Regulament “in cazul in care se in care se introduc cereri de divort, de separare de drept sau de anulare a casatoriei intre aceleasi parti in fata unor instante judecatoresti din state membre diferite, instanta sesizata in al doilea rand suspenda din oficiu procedura pana cand se stabileste competenta primei instante sesizate” iar, potrivit alin. 3 “ in cazul in care se stabileste competenta primei instante sesizate, instanta sesizata in al doilea rand isi declina competenta in favoarea acesteia “.
Motivarea solutiei :

Judecatoria Roman, a respins actiunea de divort, ca nefiind de competenta instantelor romane, retinand ca, in speta, “casatoria este incheiata in Italia, ambele parti au cetatenie italiana, parata este rezidenta in Italia, ultima resedinta obisnuita a sotilor a fost in Italia, unde locuieste in prezent parata”.

Analizand datele spetei, Tribunalul, mentinand solutia dispusa la fond, a apreciat ca instantele romane nu sunt competente sa solutioneze cererea de desfacere a casatoriei, intrucat la momentul promovarii cererii de divort pe rolul Judecatoriei Roman, exista deja inregistrata pe rolul instantelor italiene, cererea de separare conjugala cu acuzare promovata de parata.

In considerentele deciziei Tribunalului Neamt se arata urmatoarele :
“In conditiile in care instanta italiana prima sesizata cu o cerere de desfacere a casatoriei a constatat ca este competenta sa o solutioneze, dispunand citarea sotilor si masurile procesuale reglementate de legea italiana procesual civila, instanta romana ( ca instanta in al doilea rand sesizata ) este obligata sa-si decline competenta in favoarea acesteia, ceea ce in procedura civila romana echivaleaza cu respingerea cererii pentru necompetenta instantei romane.

Daca procedura divortului a inceput la o instanta dintr-un stat membru al Uniunii Europene, partea care nu a initiat demersul nu poate nega procedura initiata doar pentru ca identifica o alta procedura aplicabila intr-un alt stat membru care este mai facila, mai avantajoasa material si de mai scurta durata.

Aprecierea competentei instantelor din statele membre ale Uniunii Europene in solutionarea cererilor de desfacere a casatoriei nu poate fi lasata la discretia partilor care, in functie de interesul practic urmarit ar putea sa-si aleaga o procedura de desfacere a casatoriei cat mai facila, rapida si mai putin costisitoare. Aceasta in conditiile in care, legislatia divortului in Romania intruneste astfel de caracteristici, spre deosebire de legislatia italiana care prevede doua etape in procedura de desfacere a unei casatorii, respectiv prioritar procedura separarii de fapt, urmata de finalizarea divortului, doar dupa trecerea unui termen considerat rezonabil in care sotii traiesc separat si se constata imposibilitatea reluarii convietuirii”.