Autoritatea parinteasca II

Continut. Raspundere

Din modalitatea de definire a autoritatii parintesti, ca ansamblu de drepturi si indatoriri care privesc atat persoana, cat si bunurile copilului, se deduce cu usurinta faptul ca aceasta are doua componente : una personala si alta patrimoniala.

Componenta personala este reglementata, in extenso,  in cuprinsul art. 487 din Noul Cod civil ( denumit, in continuare, N.C.C.) potrivit caruia: « parintii au dreptul si indatorirea de a creste copilul, ingrijind de sanatatea si dezvoltarea lui fizica, psihica si intelectuala, de educatia, invatatura si pregatirea profesionala a acestuia, potrivit popriilor lor convingeri, insusirilor si nevoilor copilului ; ei sunt datori sa dea copilului orientarea si sfaturile necesare exercitarii corespunzatoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia ».

In cadrul componentei personale, conform art. 488 alin. (2) N.C.C., parintilor le revin urmatoarele obligatii specifice :

-sa coopereze cu copilul si sa ii respecte viata intima, privata si demnitatea ;

-sa prezinte si sa permita informarea si lamurirea copilului despre toate actele si faptele care l-ar putea afecta si sa ia in considerare opinia acestuia ;

-sa ia toate masurile necesare pentru protejarea si realizarea drepturilor copilului ;

-sa coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice cu atributii in domeniul ingrijirii, educarii si formarii profesionale a copilului.

In privinta parintelui minor care a implinit varsta de 14 ani, putem vorbi doar despre drepturi si indatoriri parintesti cu privire la persoana copilului, aspectele patrimoniale fiind in sarcina tutorelui sau a unei alte persoane desemnate in conformitate cu legea in materie.

Componenta patrimoniala isi gaseste reglementarea in cuprinsul art. 501 alin.(1) N.C.C. , potrivit caruia : “parintii au dreptul si indatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta in actele juridice civile ori de a-i incuviinta aceste acte, dupa caz”.

Minorii cu varsta de peste 14 ani isi vor exercita drepturile si isi vor executa obligatiile singuri, insa numai cu incuviintarea parintilor si, dupa caz, a instantei de tutela

( art. 501 alin. 2 N.C.C.)

Este de remarcat si faptul ca, in consens cu prevederile art. 502 alin. (1) N.C.C. , drepturile si indatoririle parintilor cu privire la bunurile copiilor sunt aceleasi cu cele ale tutorelui.

Consecinta neexercitarii drepturilor parintesti sau a exercitarii lor in mod necorespunzator este atragerea raspunderii civile, contraventionale sau chiar penale a parintilor.

Raspunderea civila a parintilor pentru neexercitarea sau exercitarea in mod necorespunzator a drepturilor parintesti reprezinta o raspundere civila delictuala pentru fapta proprie, ce isi gaseste sediul in art. 1357 si urm. N.C.C.

Legiuitorul a conscrat Capitolul IV din Cartea a II-a a N.C.C. – Despre familie, decaderii din exercitiul drepturilor parintesti.

Astfel, in situatia in care parintele pune in pericol viata, sanatatea sau dezvoltarea copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau stupefiante, prin purtarea abuziva, prin neglijenta grava in indeplinirea obligatiilor parintesti ori prin atingerea grava a interesului superior al copilului, instanta de tutela, la cererea autoritatilor administratiei publice cu atributii in domeniul protectiei copilului, poate pronunta decaderea din exercitiul drepturilor parintesti ( art. 508 alin. 1 N.C.C.). Participarea procurorului la judecata cauzei este obligatorie.

Decaderea din exercitiul drepturilor parintesti poate fi totala, caz in care se intinde asupra tuturor copiilor nascuti la data pronuntarii hotararii, sau partiala, situatie in care ea se pronunta numai cu privire la anumite drepturi parintesti ori la anumiti copii, dar numai daca, in acest fel, nu sunt primejduite cresterea, educarea, invatatura si pregatirea profesionala a copiilor.

Un aspect de remarcat este acela ca decaderea din drepturile parintesti nu scuteste parintele de obligatia sa de a da intretinere copilului.

Instanta de tutela poate reveni asupra masurii decaderii din drepturile parintesti. Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 512 alin. ( 1 ) N.C.C.  “instanta reda parintelui exercitiul drepturilor parintesti, daca au incetat imprejurarile care au dus la decaderea din exercitiul acestora si daca parintele nu mai pune in pericol viata, sanatatea si dezvoltarea copilului”. Pana la solutionarea acestei cereri, instanta poate permite parintelui sa aiba legaturi personale cu copilul, daca acesta este in interesul superior al copilului.

Fara discutie, normele cuprinse in N.C.C., trebuie raportate la prevederile  Legii nr. 272 / 2004***Republicata privind protectia si promovarea drepturilor copilului. Orice masura asupra minorului trebuie privita din perspectiva interesului superior al acestuia, ce se circumscrie dreptului la o dezvoltare fizica si morala normala, la echilibru socio-afectiv si la viata de familie.

Potrivit art. 2 alin. (6) din Legea nr. 272/2004, “in determinarea interesului superior al copilului se au in vedere cel putin urmatoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizica, psihologica, de educatie si sanatate, de securitate si stabilitate si apartenta la o familie ;

b) opinia copilului, in functie de varsta si gradul de maturitate ;

c) istoricul copilului, avand in vedere, in mod special, situatiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice alta forma de violenta asupra copilului , precum si potentialele situatii de risc care pot interveni in viitor ;

d) capacitatea parintilor sau a persoanelor care urmeaza sa se ocupe de cresterea si ingriirea copilului de a raspunde nevoilor concrete ale acestuia ;

e) mentinerea relatiilor personale cu persoanele fata de care copilul a dezvoltat relatii de atasament. “

Concluzionand, exercitarea autoritatii parintesti trebuie intotdeauna subordonata interesului superior al copilului, orice incalcare a acestui principiu atragand sanctiuni specifice.

avocat Irina Maria Moldovan