Am ales sa abordez acest subiect intrucat fenomenul “muncii la negru” a cunoscut o evolutie constanta in ultimii ani, chiar daca sanctiunile aferente sunt dintre cele mai aspre prevazute de legiuitorul roman.
Sediul materiei il regasim in cuprinsul art. 16 alin. (1) corob. cu art. 260 alin. (1) lit. e din Legea nr. 53/ 24.01.2003 ***Republicata privind Codul muncii.
Obligatia angajatorului consta in incheierea, in forma scrisa si in limba romana, a contractului individual de munca. In cuprinsul alin. (2) al art. 16 din Codul muncii este reglementata si o alta obligatie esentiala a angajatorului, aceea de a inregistra acest contract in registrul general de evidenta a salariatilor si de a-l transmite inspectoratului teritorial de munca.
Conform art. 260 alin. (1) lit. e din Codul muncii, « primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, conform art. 16 alin. (1) » se sanctioneaza cu « amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoana identificata ».
Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre inspectorii de munca.
Impotriva actului sanctionator ( proces – verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor ) se poate formula plangere contraventionala, in termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicarii acestuia.
Petentul va putea invoca motive de nulitate a procesului – verbal, legate fie de forma, fie de continutul acestuia. De asemenea, in situatia in care din analiza actului atacat nu rezulta incalcari evidente care sa conduca la anularea actului atacat, petentul se va putea prevala de criteriile de individualizare ale sanctiunii, prevazute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor ( norma generala in materie ), solicitand tranformarea sanctiunii amenzii in avertisment. Asupra acestui din urma aspect voi starui in cele ce urmeaza.
Potrivit art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 “sanctiunea stabilita trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite” , iar potrivit art. 21 alin. (3) « sanctiunea se aplica in limitele prevazute de actul normativ si trebuie sa fie proportionala cu gradul de pericol social al faptei savarsite, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmarit, de urmarea produsa, precum si de circumstantele personale ale contravenientului si de celelalte date inscrise in procesul – verbal ».
Instanta de judecata va aprecia daca, raportat la situatia de fapt retinuta in cuprinsul procesului – verbal de contraventie si prin filtrul criteriilor aratate anterior, se impunea aplicarea unei sanctiuni pecuniare sau daca era suficienta aplicarea masurii avertismentului.
Din practica instantelor de judecata, am retinut urmatoarele imprejurari favorabile schimbarii sanctiunii in modalitatea indicata anterior:
– prestarea muncii fara forme legale, pentru o scurta perioada de timp ;
– intrarea contravenientului in legalitate, imediat dupa aplicarea sanctiunii.
Orice sanctiune juridica, inclusiv cea contraventionala, nu trebuie sa reprezinte un scop in sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, iar pentru aceasta nu este nevoie ca in toate cazurile sa se aplice sanctiunea amenzii. De altfel, nu trebuie incurajata practica organului de control de a aplica cu orice prilej (fara a tine cont de circumstantele concrete ale savarsirii faptei contraventionale) a unei sanctiuni pecuniare, pentru ca astfel s-ar lipsi de continut rolul preventiv al sanctiunii juridice.
De altfel, chiar jurisprudenta CEDO a statutat ca intre apararea dreptului de proprietate si cerintele interesului general trebuie sa domneasca un just echilibru ( Cauza Hentrich / Franta, Hotararea din 03 iulie 1995), precum si aceea de a nu se impune o povara excesiva, trebuind retinut in virtutea principiului de proportionalitate, ridicat la rang de principiu general al dreptului comunitar, ca legalitatea unei reglementari este subordonata conditiei ca mijloacele pe care le foloseste sa fie capabile sa realizeze obiectivul urmarit in mod legitim de reglementarea in cauza si sa nu mearga dincolo de ceea ce este necesar pentru a-l atinge, dat fiind ca atunci cand poti alege din mai multe masuri corespunzatoare, se impune recurgerea la cea mai putin constrangatoare (Hotararea Industrias Pesqueras/Comisie 24.04.1996, NMB s.a/Comisie 22.01.1997).
Avocat Irina Maria Moldovan