Prin Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, al carei continut va fi redat in continuare, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a statutat ca in interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, recursul formulat impotriva incheierii prin care a fost suspendata judecata, precum si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent daca incheierea de suspendare a fost pronuntata de instanta intr-o cauza in care hotararea ce urmeaza a se da asupra fondului este sau nu definitiva.
DECIZIE Nr. 2/2017 din 30 ianuarie 2017
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE – COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 175 din 10 martie 2017
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
COMPLETUL COMPETENT SA JUDECE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
DECIZIA Nr. 2 din 30 ianuarie 2017
Dosar nr. 22/2016
Iulia Cristina Tarcea – presedintele Inaltei Curti de Casatie
si Justitie – presedintele completului
Lavinia Curelea – presedintele delegat al Sectiei I civile
Eugenia Voicheci – presedintele Sectiei a II-a civile
Ionel Barba – presedintele Sectiei de contencios administrativ si fiscal
Ionut Mihai Matei – pentru presedintele Sectiei penale
Nicoleta Tandareanu – judecator la Sectia I civila
Nina Ecaterina Grigoras – judecator la Sectia I civila
Mirela Visan – judecator la Sectia I civila
Bianca Elena Tandarescu – judecator la Sectia I civila
Florentin Sorin Dragut – judecator la Sectia I civila
Simona Gina Pietreanu – judecator la Sectia I civila
Adina Georgeta Nicolae – judecator la Sectia I civila
Doina Popescu – judecator la Sectia I civila
Valentina Vrabie – judecator la Sectia a II-a civila
Cosmin Horia Mihaianu – judecator la Sectia a II-a civila
Ruxandra Monica Duta – judecator la Sectia a II-a civila
Constantin Branzan – judecator la Sectia a II-a civila
Mirela Politeanu – judecator la Sectia a II-a civila
Nela Petrisor – judecator la Sectia a II-a civila
Iulia Manuela Cirnu – judecator la Sectia a II-a civila
Virginia Florentina Dumineca – judecator la Sectia a II-a civila
Adriana Elena Gherasim – judecator la Sectia de contencios
administrativ si fiscal
Florentina Dinu – judecator la Sectia de contencios
administrativ si fiscal
Silvia Cerbu – judecator la Sectia penala
Simona Elena Cirnaru – judecator la Sectia penala
Completul competent sa judece recursul in interesul legii ce formeaza obiectul Dosarului nr. 22/2016 este constituit conform dispozitiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedura civila si ale art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sedinta este prezidata de doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este reprezentat de doamna procuror Diana Berlic.
La sedinta de judecata participa doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnata in conformitate cu dispozitiile art. 27^3 din Regulamentul privind organizarea si functionarea administrativa a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare.
Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii a luat in examinare recursul in interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitor la “admisibilitatea exercitarii caii extraordinare de atac a recursului impotriva incheierilor prin care a fost intrerupt cursul judecatii, pronuntate de instantele de apel, in situatia in care apelul este ultima cale de atac”.
Magistratul-asistent refera cu privire la obiectul recursului in interesul legii, precum si cu privire la faptul ca la dosar au fost depuse hotarari definitive contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti, ca a fost depus raportul intocmit de judecatorii-raportori, precum si punctul de vedere al procurorului general.
Doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, acorda cuvantul doamnei procuror Diana Berlic asupra recursului in interesul legii.
Doamna procuror Diana Berlic solicita admiterea recursului in interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, aratand ca procurorul general apreciaza ca fiind in litera si spiritul legii orientarea jurisprudentiala potrivit careia exercitarea caii de atac a recursului impotriva incheierilor prin care a fost intrerupt cursul judecatii, pronuntate de instantele de apel, in situatia in care apelul este ultima cale de atac, este admisibila.
In favoarea acestei solutii invoca un argument de evolutie legislativa, pornind de la prevederile art. 244 din Codul de procedura civila din 1865, care nu reglementau in mod explicit nici actul prin care instanta dispunea suspendarea si nici calea de atac; prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila s-a introdus art. 244^1, prin care s-a prevazut ca, in toate cazurile, asupra suspendarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat. Prin Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, dispozitiile art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 au fost modificate, in sensul ca au fost exceptate de la calea de atac a recursului incheierile pronuntate in recurs. In sfarsit, art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila a statuat in sensul ca asupra suspendarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta ierarhic superioara, fiind exceptate, in mod expres, incheierile prin care suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie. Sinteza evolutiei legislative in materie vine sa conduca la concluzia ca recursul este admisibil atat atunci cand acesta este exercitat impotriva incheierilor de suspendare pronuntate de instantele de recurs (cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie), cat si impotriva incheierilor de suspendare a judecatii pronuntate de instantele de apel, atunci cand apelul este ultima cale de atac.
De asemenea invoca argumente desprinse din interpretarea literala a dispozitiilor art. 414 din Codul de procedura civila, argumente rezultate din interpretarea sistematica a textului de lege si argumente ce decurg din analiza jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Pentru toate aceste considerente solicita admiterea recursului in interesul legii si pronuntarea unei hotarari de unificare a practicii, in sensul aratat.
Presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, doamna judecator Iulia Cristina Tarcea, declara dezbaterile inchise, iar completul de judecata ramane in pronuntare asupra recursului in interesul legii.
INALTA CURTE,
deliberand asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
I. Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie
1. La data de 27 septembrie 2016, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a sesizat Inalta Curte de Casatie si Justitie cu solutionarea recursului in interesul legii privind “admisibilitatea exercitarii caii extraordinare de atac a recursului impotriva incheierilor prin care a fost intrerupt cursul judecatii, pronuntate de instantele de apel, in situatia in care apelul este ultima cale de atac”.
II. Obiectul recursului in interesul legii
2. Din cuprinsul recursului in interesul legii, declarat potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedura civila de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta ca in practica instantei supreme nu exista un punct de vedere unitar cu privire la solutia admisibilitatii recursului exercitat impotriva incheierii de suspendare a judecatii cauzei, pronuntate de o curte de apel, in cazul in care aceasta instanta judeca apelul ca ultima cale de atac.
3. Unele completuri de judecata au respins ca inadmisibil recursul astfel exercitat, apreciind ca, fiind in prezenta unui incident procedural, hotararii prin care acesta se solutioneaza ii este aplicabil regimul juridic al hotararilor pronuntate de acea instanta, inclusiv in privinta cailor de atac, legiuitorul neintentionand vreo derogare in ceea ce priveste admisibilitatea caii de atac in situatia in care hotararea de fond nu este supusa recursului.
4. Dimpotriva, alte completuri au retinut ca recursul este admisibil, intrucat norma cuprinsa in art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila nu face distinctie dupa cum incheierea de suspendare a judecatii este pronuntata intr-o cauza in care hotararea care finalizeaza procesul este sau nu definitiva.
III. Prevederile legale supuse interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie
5. Inalta Curte de Casatie si Justitie este chemata sa interpreteze, in vederea aplicarii unitare, urmatoarele prevederi legale:
Codul de procedura civila
Art. 414. “Hotararea de suspendare. (1) Asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta ierarhic superioara. Cand suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, hotararea este definitiva.
(2) Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.”
IV. Examenul jurisprudential
6. Intr-o prima opinie s-a apreciat ca este inadmisibil recursul formulat impotriva incheierii de suspendare a judecatii cauzei, pronuntate de o curte de apel, in cazul in care aceasta instanta judeca in ultima cale de atac.
7. In argumentarea acestei opinii s-a retinut ca, potrivit prevederilor art. 124 alin. (2) din Codul de procedura civila, incidentele procedurale se solutioneaza de instanta in fata careia se invoca, astfel incat hotararilor prin care acestea se solutioneaza le este aplicabil, ca regula, regimul juridic al hotararilor pronuntate de acea instanta, inclusiv in privinta cailor de atac, respectiv a conditiilor si termenelor prevazute de lege pentru declararea cailor de atac, in virtutea principiului accesorium sequitur principale, ceea ce inseamna ca derogarile trebuie sa fie expres prevazute de lege.
Art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, ce reglementeaza hotararea data asupra suspendarii judecatii, contine o exceptie de la principiul accesorium sequitur principale, in ceea ce priveste regimul juridic al caii de atac in privinta acestui incident procedural, astfel incat, fiind o norma de exceptie, este de stricta interpretare si aplicare.
Derogarea instituita prin aceasta norma priveste exclusiv calea de atac – in sensul ca este vorba despre recurs, chiar daca hotararea asupra fondului este susceptibila de apel – si posibilitatea exercitarii separate a acesteia [ca derogare de la dispozitiile art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila].
Legiuitorul nu a intentionat insa vreo derogare in privinta termenului de exercitare a caii de atac, dar nici in ceea ce priveste admisibilitatea caii de atac in situatiile in care hotararea de fond nu este supusa apelului sau recursului. O asemenea exceptie ar fi trebuit expres prevazuta, astfel cum legiuitorul a procedat in cazul altor incidente procedurale [de exemplu, in cazul recuzarii, prin dispozitiile art. 53 alin. (1) din Codul de procedura civila], ceea ce nu s-a intamplat in ipoteza suspendarii judecatii.
Ca atare, in absenta unei derogari exprese, nu se poate considera ca recursul este admisibil si in acele situatii in care hotararea de fond este definitiva.
De asemenea s-a mai retinut ca art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede ca: “Sectia I civila, Sectia a II-a civila si Sectia de contencios administrativ si fiscal ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de curtile de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege, precum si recursurile declarate impotriva hotararilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nicio alta cale, iar cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel”.
In consecinta, nici acest temei din legea speciala nu ar permite retinerea caracterului admisibil al recursului, intrucat, pe de o parte, incheierea de suspendare a solutionarii apelului nu este o hotarare nedefinitiva, iar, pe de alta parte, o hotarare judecatoreasca (incheierea de suspendare) nu poate fi calificata drept un act judecatoresc, de orice natura, teza finala a textului citat fiind alternativa ipotezei hotararii nedefinitive si, prin urmare, aplicabila situatiilor in care obiectul recursului este un alt act al instantei decat o hotarare judecatoreasca nedefinitiva (conform art. 424 din Codul de procedura civila, hotararile judecatoresti sunt sentinte, decizii ori incheieri).
8. In acest sens sunt deciziile Sectiei I civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 126 din 22 ianuarie 2016 (cu opinie separata in sensul admisibilitatii caii de atac si a constatarii nulitatii recursului pentru neincadrarea criticilor in motivele de recurs prevazute de art. 488 din Codul de procedura civila), nr. 1.311 din 15 mai 2015, nr. 2.405 din 26 septembrie 2014, precum si Decizia Sectiei a II-a civile nr. 2.550 din 10 decembrie 2015, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul formulat impotriva incheierii prin care fusese suspendata judecata apelului.
9. Intr-o alta opinie s-a statuat in sensul ca recursul formulat impotriva incheierii prin care a fost suspendata judecata este admisibil, indiferent daca incheierea de suspendare a fost pronuntata de instanta de apel intr-o cauza in care hotararea ce urma a se da asupra fondului este sau nu definitiva.
10. In argumentarea celei de-a doua opinii s-a retinut ca recursul impotriva unei incheieri de suspendare a judecatii cauzei pronuntate de o judecatorie, un tribunal sau o curte de apel este admisibil, indiferent daca procesul se finalizeaza cu o hotarare nedefinitiva sau definitiva, intrucat norma cuprinsa in art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila nu face distinctie dupa cum incheierea de suspendare a judecatii este pronuntata intr-o cauza in care hotararea care finalizeaza procesul este sau nu definitiva.
Textul reglementeaza o singura exceptie de la regula posibilitatii atacarii separate a incheierii de suspendare a judecatii cauzei. Potrivit art. 414 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedura civila, numai cand suspendarea judecatii a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie hotararea este definitiva, iar recursul declarat impotriva unei incheieri de suspendare a judecatii cauzei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie este inadmisibil.
Prin urmare, art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila prevede expres si neechivoc ca masura suspendarii judecarii oricarui proces, cu exceptia celui care se desfasoara in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, este supusa caii de atac a recursului, ce poate fi exercitat in mod separat.
Vointa legiuitorului de a reglementa expres o cale de atac impotriva incheierii de suspendare a cursului procesului este justificata de necesitatea de a supune cenzurii instantei superioare orice prelungire de natura a afecta termenul rezonabil de solutionare a cauzei, componenta a dreptului la un proces echitabil, la care face referire art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Regula, in ceea ce priveste calea de atac impotriva incheierii de suspendare a cursului procesului, instituita de art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, este aceea ca incheierea poate fi atacata cu recurs, in mod separat, de hotararea care se pronunta pe fondul cauzei, la instanta ierarhic superioara, singura exceptie de la aceasta regula fiind mentionata in teza a II-a a aceluiasi alineat.
Criteriile de identificare a instantei competente a se pronunta asupra incidentului procedural al suspendarii procesului si asupra recursului declarat impotriva incheierii pronuntate de aceasta instanta sunt exprimate neechivoc in cuprinsul art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, motiv pentru care acest articol trebuie interpretat potrivit principiului ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus.
O interpretare sistematica a art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, realizata in scopul limitarii caii de atac a recursului in functie de caile de atac care pot fi exercitate impotriva hotararii care se va pronunta in procesul in care s-a ivit incidentul procedural al suspendarii, se indeparteaza de la scopul urmarit de legiuitor si adauga la lege.
De vreme ce legiuitorul a prevazut expres in art. 414 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedura civila ca nu este deschisa calea de atac a recursului in cazul in care suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, nu poate fi primita nicio alta interpretare menita sa largeasca interdictia de a exercita recurs.
Totodata, s-a mai retinut ca nici art. 124 alin. (2) din Codul de procedura civila nu limiteaza aplicarea art. 414 alin. (1) din acelasi cod, intrucat nu stabileste o interdictie expresa de formulare a recursului impotriva incheierii prin care s-a dispus sau mentinut suspendarea cursului procesului, ci se refera doar la competenta de solutionare a incidentelor procedurale (in categoria carora intra si suspendarea procesului).
Mai mult, textul art. 414 din Codul de procedura civila da competenta de solutionare a recursului in favoarea instantei ierarhic superioare celei mentionate in art. 124 alin. (2) din acelasi cod, deci vine in completarea acestui articol, astfel ca nu exista niciun argument care sa sustina concluzia ca art. 124 alin. (2) din Codul de procedura civila ar limita in vreun mod aplicabilitatea art. 414 din Codul de procedura civila.
Altfel spus, art. 124 alin. (2) si art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila reglementeaza competenta de solutionare a cererii de suspendare a procesului, respectiv a recursului declarat impotriva incheierii prin care se dispune aceasta masura. Prin urmare, nu exista niciun argument care sa sustina concluzia ca incheierilor care solutioneaza incidentele procedurale le este aplicabil, ca regula, regimul juridic al hotararilor pronuntate pe fond de acea instanta, inclusiv in privinta cailor de atac, si care sa atraga aplicarea in cauza a principiului accesorium sequitur principale.
Nici art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 76/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, nu prevede o astfel de posibilitate.
De vreme ce in notiunea de “hotarare”, la care se refera prima teza a acestui articol, intra si incheierile, astfel cum sunt enumerate in art. 424 alin. (5) din Codul de procedura civila, iar art. 414 alin. (1) instituie o cale de atac explicita pentru ipoteza intreruperii cursului judecatii in ipoteza suspendarii acestuia, teza a II-a a art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicata, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 76/2012, cu modificarile si completarile ulterioare, nu este aplicabila.
Prin urmare, art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu impiedica formularea recursului impotriva incheierilor prin care se suspenda cursul procesului pendinte in fata instantelor care vor pronunta pe fond hotarari definitive.
11. In acest sens sunt deciziile Sectiei I civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 138 din 16 ianuarie 2015 (cu opinie separata in sensul respingerii ca inadmisibil a recursului), nr. 1.305 din 15 mai 2015 (cu opinie separata in sensul respingerii ca inadmisibil a recursului), nr. 1.306 din 15 mai 2015 (cu opinie separata in sensul respingerii ca inadmisibil a recursului).
12. De asemenea, in jurisprudenta Sectiei I civile au fost identificate decizii prin care au fost solutionate recursurile formulate impotriva incheierilor pronuntate de curtile de apel, prin care fusese dispusa masura suspendarii cauzei – fara insa a fi dezvoltate motive in favoarea admisibilitatii recursului, acest aspect rezultand implicit din insusi faptul analizarii pe fond a criticilor invocate. In acest sens sunt deciziile nr. 41 din 19 ianuarie 2016, nr. 180 din 28 ianuarie 2016, prin care recursurile au fost respinse ca nefondate, si deciziile nr. 271 din 27 ianuarie 2015, nr. 721 din 12 martie 2015, nr. 787 din 18 martie 2015, nr. 1.083 din 23 aprilie 2015, nr. 1.444 din 28 mai 2015, nr. 1.445 din 28 mai 2015, nr. 2.070 din 7 octombrie 2015, prin care recursurile au fost admise, incheierile recurate fiind casate si trimise cauzele curtilor de apel in vederea continuarii judecatii.
13. Totodata, in jurisprudenta Sectiei a II-a civile au fost identificate deciziile nr. 1.562 din 5 iunie 2015, nr. 1.253 din 6 mai 2015, nr. 1.682 din 17 iunie 2015, nr. 2.285 din 10 noiembrie 2015, prin care recursul a fost admis, fiind casata incheierea curtii de apel si trimisa cauza pentru continuarea judecatii, sau respins ca nefondat prin deciziile nr. 592 din 17 martie 2016, nr. 323 din 11 februarie 2016, nr. 1.821 din 16 septembrie 2015, nr. 1.778 din 25 iunie 2015.
14. La nivelul Sectiei de contencios administrativ si fiscal a fost identificata Decizia nr. 1.359 din 22 aprilie 2016, prin care a fost respins ca nefondat recursul formulat impotriva incheierii prin care curtea de apel dispusese suspendarea judecarii recursului, nediscutandu-se insa aspecte legate de admisibilitatea/inadmisibilitatea caii de atac declarate impotriva hotararii de suspendare pronuntate de curtea de apel.
V. Jurisprudenta Curtii Constitutionale
15. In urma verificarilor efectuate nu s-au identificat decizii pronuntate de Curtea Constitutionala cu privire la textul de lege in discutie.
16. Instanta de contencios constitutional s-a pronuntat insa asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 244^1 din Codul de procedura civila din 1865, prin Decizia nr. 324 din 26 noiembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 938 din 20 decembrie 2002. Analizand reglementarea diferita a posibilitatii atacarii cu recurs a incheierilor de respingere a cererii de suspendare, fata de incheierile de admitere a cererii de suspendare, Curtea Constitutionala a constatat ca reglementarea nu contravine principiului constitutional al liberului acces la justitie si nici nu instituie vreo discriminare, deoarece cele doua tipuri de incheieri pronuntate au finalitate diferita, producand efecte diferite. Cum in situatia in care se respinge cererea de suspendare a judecatii aceasta continua, este evidenta grija legiuitorului de a nu intarzia judecarea cauzei, prin judecarea separata a caii de atac impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de suspendare. Potrivit practicii sale constante, Curtea Constitutionala a retinut ca principiul egalitatii si nediscriminarii nu are semnificatia introducerii unei uniformizari a solutiilor legislative, fiind posibila aplicarea unor tratamente juridice diferite in cazurile in care aceasta se justifica in mod obiectiv si rational.
VI. Doctrina
In doctrina s-au exprimat opinii diferite.
17. Astfel, intr-o prima opinie s-a sustinut ca, in aplicarea principiului accesorium sequitur principale, incheierea premergatoare poate fi supusa controlului judiciar prin intermediul cailor de atac de reformare numai in masura in care legea prevede o cale de atac pentru hotararea de fond. Asadar, incheierea prin care s-a suspendat judecata este supusa recursului numai daca hotararea asupra fondului ar fi, la randul sau, supusa apelului sau recursului. De asemenea s-a aratat ca, indiferent de calea de atac ce ar putea fi exercitata impotriva hotararii finale, incheierea de suspendare este susceptibila numai de recurs, nu si de apel.
18. Intr-o alta opinie s-a sustinut ca sunt susceptibile de recurs toate incheierile de suspendare, indiferent daca sunt pronuntate de instanta de fond, de instanta de apel ori de instanta de recurs, exceptand incheierile de suspendare pronuntate de instanta suprema, care sunt definitive. Recursul a fost considerat singura cale atac, indiferent de calea de atac prevazuta de lege impotriva hotararii finale din acel proces.
VII. Opinia Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie
19. Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu a prezentat un punct de vedere asupra problemei de drept ce formeaza obiectul recursului in interesul legii.
VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie
20. Rezumand cele doua orientari jurisprudentiale conturate in practica instantelor, procurorul general a apreciat ca fiind in litera si spiritul legii opinia conform careia exercitarea caii extraordinare de atac a recursului impotriva incheierilor prin care a fost intrerupt cursul judecatii, pronuntate de instantele de apel, in situatia in care apelul este ultima cale de atac, este admisibila, pentru urmatoarele considerente:
– din analiza in timp a dispozitiilor procesual civile ce au reglementat procedura suspendarii judecarii procesului rezulta ca recursul este admisibil atat atunci cand este exercitat impotriva incheierilor de suspendare pronuntate de catre instantele de recurs (cu exceptia Inaltei Curti de Casatie si Justitie), cat si, a fortiori, impotriva incheierilor de suspendare a judecatii pronuntate de instantele de apel, atunci cand apelul este ultima cale de atac;
– din interpretarea literala a dispozitiilor art. 414 din Codul de procedura civila rezulta ca acestea prevad in mod expres si neechivoc ca masura suspendarii judecarii oricarui proces, cu exceptia celui care se desfasoara in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie, este supusa caii de atac a recursului; aceasta concluzie rezulta si din interpretarea per a contrario a tezei a II-a a alin. (1) din textul de lege analizat;
– din analiza sistematica a dispozitiilor art. 414 din Codul de procedura civila, prin raportare si la celelalte norme procesual civile in materie, decurgand fie din acelasi cod, fie din legi speciale, rezulta ca incidentul procedural al suspendarii judecatii se solutioneaza de instanta in fata careia se invoca, deci inclusiv de catre instanta de recurs sau apel, atunci cand apelul este ultima cale de atac si cand incidentul este invocat pentru prima data in acest stadiu procesual; incheierea prin care instanta se pronunta asupra acestui incident poate fi atacata cu recurs, cu exceptia situatiei in care a fost dispusa de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie;
– din analiza jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu referire la dispozitiile art. 6 si art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, se apreciaza ca intreruperea cursului judecatii si, deci, a solutionarii procesului, indiferent de faza procesuala in care acest incident a intervenit, nu poate ramane in afara controlului judecatoresc; vointa legiuitorului de a reglementa expres o cale de atac impotriva incheierii de suspendare a cursului procesului este justificata de necesitatea de a supune cenzurii instantei superioare legalitatea prelungirii, de natura a afecta termenul rezonabil de solutionare a cauzei, componenta a dreptului la un proces echitabil, la care face referire art. 6 din Conventie.
IX. Opinia judecatorilor-raportori
21. Constatand admisibilitatea recursului in interesul legii, in raport cu dispozitiile art. 514 – 515 din Codul de procedura civila, judecatorii-raportori au apreciat ca recursul formulat impotriva incheierii prin care a fost suspendata judecata, precum si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent daca incheierea de suspendare a fost pronuntata de instanta intr-o cauza in care hotararea ce urmeaza a se da asupra fondului este sau nu definitiva.
X. Inalta Curte de Casatie si Justitie
Examinand sesizarea cu recurs in interesul legii, raportul intocmit de judecatorii-raportori si dispozitiile legale ce se solicita a fi interpretate in mod unitar, retine urmatoarele:
Asupra admisibilitatii recursului in interesul legii
22. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii constata ca in cauza sunt indeplinite conditiile de admisibilitate referitoare la titularul sesizarii si existenta unei practici neunitare, dovedita prin hotarari judecatoresti definitive, anexate cererii, prevazute de dispozitiile art. 514 – 515 din Codul de procedura civila.
23. Din cuprinsul recursului in interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, rezulta ca in practica instantei supreme nu exista un punct de vedere unitar cu privire la admisibilitatea exercitarii caii extraordinare de atac a recursului impotriva incheierilor prin care a fost suspendat cursul judecatii, pronuntate de curtile de apel, in situatia in care apelul este ultima cale de atac. Sesizarea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost insotita exclusiv de hotarari judecatoresti ale acestei instante.
24. Art. 96 pct. 2 din Codul de procedura civila dispune: “Curtile de apel judeca: (…) 2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de tribunale in prima instanta (…)”.
25. Se observa insa ca, potrivit art. 95 pct. 2 din Codul de procedura civila, tribunalele judeca “(…) 2. ca instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorii in prima instanta; (…)”, hotararile date in apel putand fi definitive, astfel incat problema identificata prin sesizarea Colegiului de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie se poate ivi si in fata completelor de judecata din cadrul curtilor de apel investite cu judecarea recursurilor exercitate impotriva incheierilor de suspendare a judecatii cauzei pronuntate de tribunale, ca instante de apel.
26. De asemenea trebuie relevata si ipoteza in care judecatoriile, tribunalele si curtile de apel solutioneaza cereri de reexaminare, solutiile acestora fiind definitive si in care se poate pune problema suspendarii judecarii cererii de reexaminare si a posibilitatii atacarii cu recurs a incheierii de suspendare.
27. In acest context, astfel cum a statuat in jurisprudenta sa anterioara Inalta Curte de Casatie si Justitie*1), raportat la obiectul oricarui recurs in interesul legii, si anume interpretarea si aplicarea unor prevederi legale sau a unor principii de drept ce au generat o practica neunitara, dezlegarea data in conditiile art. 514 – 518 din Codul de procedura civila in acest cadru trebuie sa aiba aceeasi finalitate ori de cate ori instantele judecatoresti sunt chemate sa interpreteze si sa aplice acelasi text de lege, in situatia de fata art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila.
————
*1) Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015.
28. Ca atare, intrucat hotararile judecatoresti atasate sesizarii nu reflecta o interpretare si aplicare unitara a dispozitiilor mai sus citate, nu are relevanta daca aceasta situatie subzista doar in privinta hotararilor pronuntate de curtile de apel care judeca in ultima instanta, recursul in interesul legii urmand sa produca efecte in toate cazurile in care se solutioneaza caile de atac intemeiate pe dispozitiile art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila.
29. Se constata ca este indeplinita conditia de admisibilitate a recursului in interesul legii prevazuta de art. 514 din Codul de procedura civila, referitoare la titularul sesizarii – Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
30. De asemenea este indeplinita si conditia de admisibilitate prevazuta de art. 515 din Codul de procedura civila, deoarece din cuprinsul hotararilor judecatoresti anexate sesizarii formulate de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie reiese existenta unei practici neunitare asupra problemei de drept ce face obiectul recursului in interesul legii.
Asupra fondului sesizarii cu recurs in interesul legii
31. Prealabil analizei problemei de drept ce a generat o practica neunitara, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii apreciaza ca este utila prezentarea evolutiei in timp a dispozitiilor procesual civile ce au reglementat procedura suspendarii judecarii procesului.
32. Astfel, in Codul de procedura civila din 1865, institutia suspendarii judecatii era reglementata de prevederile art. 242 – 245, si anume:
“Suspendarea judecatii
Art. 242: “Instanta va suspenda judecata:
1. cand amandoua partile o cer;
2. daca niciuna din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii.
Cu toate acestea pricina se judeca daca reclamantul sau paratul au cerut in scris judecarea in lipsa.”;
Art. 243: “Judecata pricinilor se suspenda de drept:
1. prin moartea uneia din parti, afara de cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a mostenitorilor;
2. prin interdictie, punere sub curatela sau consiliu judiciar a unei parti, pana la numirea tutorelui, curatorului sau consiliului judiciar;
3. prin moartea mandatarului uneia din parti, intamplata cu mai putin de 15 zile inainte de ziua infatisarii;
4. prin incetarea functiunii tutorelui, curatorului sau consiliului judiciar;
5. prin declararea in stare de faliment a uneia din parti, cand falitul trebuie sa fie reprezentat prin judecatorul sindic.
Faptele aratate mai sus nu impiedica pronuntarea hotararii, daca ele s-au ivit dupa inchiderea dezbaterilor.”;
Art. 244: “Instanta poate suspenda judecata:
1. cand dezlegarea pricinii atarna, in totul sau in parte, de existenta sau neexistenta unui drept care face obiectul unei alte judecati;
2. cand se ivesc indiciile unei infractiuni, a carei constatare ar avea o inraurire hotaratoare asupra hotararii ce urmeaza sa se dea.
Suspendarea va dainui pana cand hotararea pronuntata in pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabila.”
Art. 245: “Judecata reincepe:
1. prin cererea de redeschidere facuta de una din parti, cand ea s-a suspendat prin invoirea partilor sau prin lipsa lor;
2. prin cererea de redeschidere, facuta cu aratarea mostenitorilor, tutorelui, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, in cazurile prevazute de art. 243″.
33. Analizand aceste dispozitii legale se constata ca, in forma initiala, Codul de procedura civila nu prevedea, in mod explicit, nici actul prin care instanta dispunea suspendarea si nici calea de atac.
34. In doctrina si jurisprudenta s-a apreciat ca, in toate cazurile de suspendare, instanta dispune aceasta masura prin incheiere, care poate fi atacata separat cu apel sau recurs, cu conditia ca si hotararea ce urmeaza a se pronunta in cauza respectiva sa fie susceptibila de apel sau recurs, ca exceptie de la regula instituita de dispozitiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1865, potrivit careia incheierile premergatoare pot fi atacate cu apel numai odata cu fondul [“Art. 282 alin. 2 – Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, in afara de cazul cand prin ele s-a intrerupt sau s-a suspendat cursul judecatii”].
35. Ulterior, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, cu modificarile si completarile ulterioare – art. 1 pct. 77, s-a introdus art. 244^1 din Codul de procedura civila din 1865, care a avut urmatorul cuprins:
“Art. 244^1: Asupra suspendarii judecarii procesului instanta, in toate cazurile, se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat.
Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a procesului”.
36. Prin aceasta modificare adusa Codului de procedura civila s-a stipulat in mod expres ca, in toate cazurile, asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat.
37. Art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 a fost modificat prin art. I pct. 34 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila, avand urmatorul continut:
Art. 244^1 – “Asupra suspendarii judecarii procesului, instanta se va pronunta prin incheiere care poate fi atacata cu recurs in mod separat, cu exceptia celor pronuntate in recurs”.
38. Asadar, spre deosebire de reglementarea anterioara, cand art. 244^1 alin. 1 din Codul de procedura civila din 1865 prevedea ca incheierea pronuntata asupra suspendarii poate fi atacata cu recurs, in toate cazurile, textul modificat prin Legea nr. 219/2005 a exceptat expres de la exercitarea acestei cai de atac incheierile pronuntate in recurs.
39. In contextul acestei reglementari, in practica judiciara s-a exprimat opinia majoritara in sensul ca recursul exercitat impotriva incheierii date asupra incidentului privind suspendarea reprezinta o cale de atac suplimentara, a carei exercitare conduce la existenta unui recurs la recurs sau a unui recurs acolo unde legea nu a prevazut calea de atac a recursului pentru hotararea de fond. Totodata, s-a considerat ca, intrucat cererea de suspendare a judecatii este accesorie cererii de recurs, iar hotararea ce se pronunta asupra recursului este irevocabila, nici incheierea de suspendare a judecarii recursului nu este susceptibila de recurs.
40. Opinia contrara, in sensul ca exista posibilitatea exercitarii recursului impotriva solutiei date in cauzele civile asupra unor incidente procedurale intervenite pe parcursul judecarii recursului, nu s-a impus in jurisprudenta instantelor de judecata.
41. Prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila*2), republicata, cu modificarile ulterioare, au fost aduse modificari de substanta in ceea ce priveste institutia suspendarii, in legatura cu calea de atac ce poate fi exercitata impotriva incheierii de suspendare a judecarii cauzei, prin dispozitiile art. 414, care au urmatorul continut:
Art. 414 – “Hotararea de suspendare. (1) Asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta ierarhic superioara. Cand suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, hotararea este definitiva.
(2) Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea cursului judecarii procesului, atat impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului”.
————
*2) Toate referintele ce se vor face in continuare la Codul de procedura civila vizeaza Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile ulterioare.
42. Astfel, se constata ca sunt susceptibile de recurs toate incheierile de suspendare, indiferent daca au fost pronuntate de instanta de fond, de apel sau de recurs, exceptie facand incheierile de suspendare pronuntate de instanta suprema, care sunt definitive.
43. Sub acest aspect, textul art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila este pe deplin lamuritor, in sensul ca prevede in mod expres numai inadmisibilitatea caii de atac a recursului exercitata impotriva unei incheieri de suspendare a judecarii cauzei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, spre deosebire de art. 244^1 din Codul de procedura civila din 1865, care excepta, in terminis, incheierile de suspendare a judecarii cauzei in recurs si, drept consecinta, inadmisibilitatea recursului exercitat impotriva acestora.
44. In aceste conditii, in actuala reglementare, calea de atac a recursului, prevazuta de art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, vizeaza si incheierile pronuntate de o instanta de recurs, cu exceptia incheierilor de suspendare a judecarii cauzei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
45. In consecinta, interpretand si examinand evolutia legislativa in materie, se constata ca recursul este admisibil chiar si atunci cand este exercitat impotriva incheierilor de suspendare a judecarii cauzei pronuntate de instantele de apel, atunci cand apelul este ultima cale de atac.
46. Analizand in continuare problema de drept supusa dezbaterii, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii retine ca cea de-a doua opinie cuprinsa in sesizarea formulata de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie este cea care exprima o interpretare si aplicare corecta a dispozitiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, in sensul ca recursul formulat impotriva incheierii prin care a fost suspendata judecata, cat si impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului este admisibil, indiferent daca incheierea de suspendare a fost pronuntata de instanta de apel intr-o cauza in care hotararea ce urma a se da asupra fondului este sau nu definitiva:
A. Potrivit prevederilor art. 124 alin. (2) din Codul de procedura civila, incidentele procedurale se solutioneaza de instanta in fata careia se invoca, in afara de cazurile in care legea prevede in mod expres altfel.
Aceasta norma de drept reglementeaza strict competenta de solutionare a incidentelor procedurale, in categoria carora intra si suspendarea judecarii cauzei, nu si regimul juridic al cailor de atac ce pot fi exercitate impotriva incheierilor prin care s-au solutionat acestea.
Calea de atac in acest caz este data de dispozitiile art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, in sensul ca “Asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere, care poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta ierarhic superioara”.
Potrivit art. 483 alin. (1) din Codul de procedura civila, “Hotararile date in apel, cele date, potrivit legii, fara drept de apel, precum si alte hotarari in cazurile expres prevazute de lege sunt supuse recursului.”
Desi acest articol nu face nicio mentiune cu referire la obiectul recursului, se constata ca trebuie avute in vedere si incheierile, fie ca este vorba de incheieri premergatoare, fie de incheieri prin care se finalizeaza procesul.
Cat priveste regimul juridic al cailor de atac ce pot fi declarate impotriva incheierilor premergatoare (atat cele preparatorii, cat si cele interlocutorii) se retine ca acesta este guvernat de dispozitiile art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila, conform carora “Impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara numai daca legea dispune altfel”, aceste dispozitii fiind aplicabile si in recurs, conform art. 494 din Codul de procedura civila.
Prin urmare, in art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila se stabileste doar regula in privinta incheierilor premergatoare, in sensul ca impotriva lor nu se poate face apel decat odata cu fondul, teza a II-a a acestui text legal prevazand exceptia “afara numai daca legea dispune altfel”. Se retine, astfel, ca formularea este mai larga decat cea din art. 282 alin. 2 din Codul de procedura civila din 1865, care excepta expres numai incheierile prin care s-a intrerupt cursul judecatii.
In acest context se constata ca acest text legal consacra, in aplicarea principiului de drept procesual accesorium sequitur principale, regula potrivit careia daca impotriva fondului nu este deschisa nicio cale de atac, atunci nici incheierea premergatoare nu este susceptibila de a fi atacata.
Aceasta este solutia in cazul incheierii prin care s-a respins cererea de suspendare ori s-a admis cererea de repunere pe rol, aceasta incheiere putand fi atacata odata cu fondul, daca hotararea pronuntata prin care instanta se dezinvesteste este susceptibila de vreo cale de atac.
De la regula mentionata mai sus exista insa si exceptii, si anume in situatia in care “legea dispune altfel”, cand derogarile sunt expres prevazute de lege.
Dupa cum rezulta din textul art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila pot exista si incheieri premergatoare care sa aiba un alt regim decat cel de drept comun.
Astfel, exista incheieri premergatoare care nu pot fi atacate cu apel niciodata, deci nici macar odata cu fondul [de exemplu, in cazurile prevazute de Codul de procedura civila prin art. 53 alin. (2) – incheierea prin care s-a incuviintat sau respins abtinerea si cea prin care s-a incuviintat recuzarea; art. 143 alin. (2) – incheierea asupra cererii de suspendare in cazul stramutarii; art. 520 alin. (1) – incheierea prin care se face sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept].
De asemenea exista incheieri premergatoare care pot fi atacate separat cu apel, inainte ca instanta sa se pronunte asupra fondului [cum ar fi: art. 64 alin. (4), art. 69 alin. (3), art. 74 alin. (2) si art. 77 alin. (2) din Codul de procedura civila – incheierea prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de interventie voluntara, cererea de chemare in judecata a altei persoane, cererea de chemare in garantie sau cererea de aratare a titularului dreptului], precum si incheieri premergatoare care, in functie de instanta care le-a pronuntat, pot fi supuse fie apelului, fie recursului [de exemplu, art. 64 alin. (4) din Codul de procedura civila – incheierea prin care s-a respins ca inadmisibila cererea de interventie voluntara sau fortata; art. 954 alin. (3) din Codul de procedura civila – incheierea prin care s-a solutionat, pe cale incidentala, cererea de sechestru asigurator].
Mai exista, totodata, si incheieri premergatoare pentru care a fost inlocuita calea de atac a apelului cu o alta cale de atac [de exemplu, art. 191 alin. (1) din Codul de procedura civila – incheierea prin care s-a stabilit o amenda judiciara sau despagubiri poate fi atacata numai cu cerere de reexaminare; art. 524 alin. (5) din Codul de procedura civila – impotriva incheierii prin care s-a solutionat contestatia privind tergiversarea procesului se poate face numai plangere].
In aceasta ultima categorie de incheieri premergatoare, care deroga de la regula guvernata de principiul mai sus enuntat, se inscrie si norma prevazuta de art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, care stabileste calea de atac care poate fi exercitata impotriva incheierii de suspendare a judecarii cauzei, respectiv impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului, posibilitatea exercitarii separate a acesteia, precum si instanta competenta.
In acest context nu poate fi retinut niciun argument care sustine concluzia ca incheierilor prin care se solutioneaza un incident procedural, cu referire la suspendarea judecarii cauzei, le este aplicabil regimul juridic al hotararilor pronuntate pe fond de instanta.
Asadar, derogarea instituita prin art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila nu aduce limitari in ceea ce priveste admisibilitatea caii de atac in situatiile in care hotararea de fond nu este supusa apelului sau recursului, singura exceptie de la calea de atac a recursului fiind impusa doar in privinta incheierilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Totodata, dispozitiile art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila nu fac nicio distinctie in raport cu faza procesuala in care se afla litigiul si stipuleaza ca este competenta sa solutioneze recursul instanta ierarhic superioara (cu exceptia mai sus aratata), precizare care nu ar fi fost necesara daca legiuitorul ar fi avut in vedere dispozitiile de procedura cu caracter general reglementate de art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Prin urmare, se constata ca, atunci cand legiuitorul a instituit o derogare in ceea ce priveste calea de atac exercitata impotriva incheierilor premergatoare, a prevazut in mod expres ca poate fi formulat apel/recurs, chiar si in ipoteza in care hotararea asupra fondului este definitiva. In acest sens sunt si dispozitiile art. 406 alin. (6) si art. 421 alin. (2) din Codul de procedura civila.
Imprejurarea ca prin dispozitiile art. 53 alin. (1) din Codul de procedura civila legiuitorul a reglementat in mod expres admisibilitatea caii de atac a recursului in situatia in care hotararea prin care s-a solutionat cauza este definitiva, ceea ce nu s-ar putea retine in cazul prevazut art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, nu infirma cele statuate anterior.
In privinta art. 53 alin. (1) din Codul de procedura civila, legiuitorul a intentionat sa supuna verificarii jurisdictionale solutionarea unui incident procedural asupra caruia instanta s-a pronuntat anterior hotararii prin care a solutionat cauza, masura care nu poate fi contestata decat odata cu hotararea prin care s-a solutionat pricina dedusa judecatii, pe cand, in situatia reglementata de art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, posibilitatea exercitarii caii de atac a recursului este recunoscuta, in privinta incheierii prin care s-a dispus suspendarea, dar si impotriva incheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului, anterior pronuntarii hotararii asupra fondului, in conditiile in care, altfel, nu s-ar mai putea efectua un control de legalitate asupra solutiei instantei de judecata investita cu solutionarea cererii de suspendare.
Ca atare, vointa legiuitorului de a reglementa expres o cale de atac impotriva incheierii de suspendare a cursului procesului este justificata de necesitatea de a supune cenzurii instantei superioare orice prelungire de natura a afecta termenul rezonabil de solutionare a cauzei, componenta a dreptului la un proces echitabil, la care face referire art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale. Prin incheierea de suspendare a judecatii, instanta nu se dezinvesteste de solutionarea pricinii, dar procesul ramane in nelucrare, ceea ce influenteaza cursul normal al judecatii, iar efectele suspendarii se rasfrang asupra partilor in litigiu.
Drept consecinta, intreruperea cursului judecatii si, deci, a solutionarii actiunii unei persoane nu poate ramane in afara controlului judecatoresc, solutia contrara echivaland, in fapt, cu ingradirea, fie chiar si pe timp limitat, a dreptului de acces la justitie, asadar cu incalcarea art. 21 din Constitutia Romaniei, precum si a unei norme de conduita procedurala a Curtii Europene a Dreptului Omului (art. 6 din Conventie).
B. Interpretand sistematic dispozitiile legale mai sus enuntate, prin raportare la cele ale art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii apreciaza ca o analiza facuta in scopul limitarii caii de atac a recursului in functie de caile de atac ce pot fi exercitate impotriva hotararii care se va pronunta in procesul in care s-a ivit incidentul procedural al suspendarii se indeparteaza de la scopul urmarit de legiuitor si adauga la lege. In conditiile in care legiuitorul a prevazut expres in art. 414 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedura civila ca, doar atunci cand suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, hotararea in cauza este definitiva, nu poate fi primita o alta interpretare care sa restranga dreptul de a exercita recurs.
Pe de alta parte, din interpretarea literala a art. 414 alin. (1) din Codul de procedura civila rezulta ca incheierea prin care instanta se pronunta asupra cererii de suspendare nu este supusa apelului, ci numai recursului, singura exceptie de la aceasta cale de atac privind incheierea de suspendare pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Recursul se exercita separat la instanta ierarhic superioara, ceea ce constituie o exceptie de la regula consacrata de art. 466 alin. (4) din Codul de procedura civila, conform careia incheierile premergatoare pot fi atacate numai odata cu fondul, iar in situatia in care hotararea asupra fondului este definitiva nu se mai poate exercita calea de atac nici impotriva incheierilor premergatoare. Art. 466 alin. (4) teza finala din Codul de procedura civila instituie exceptii de la aceasta regula, conditia impusa pentru acestea fiind aceea a unei dispozitii legale exprese care permite atacarea separata a incheierilor premergatoare.
In aceste conditii se poate conchide ca recursul formulat impotriva unei incheieri de suspendare a judecarii cauzei pronuntate de o judecatorie, un tribunal sau o curte de apel este admisibil, indiferent ca procesul se finalizeaza cu o hotarare nedefinitiva sau definitiva. Numai recursul declarat impotriva unei incheieri de suspendare a judecarii cauzei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie este inadmisibil. Prin urmare, interpretand per a contrario norma in cauza, reiese ca este deschisa calea de atac a recursului in orice alta situatie decat aceea a suspendarii judecarii cauzei pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
C. Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii constata ca recursul exercitat pentru desfiintarea unei incheieri de suspendare are temei si in dispozitiile cu caracter general ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, text care prevede ca “Sectia I civila, Sectia a II-a civila si Sectia de contencios administrativ si fiscal ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie judeca recursurile impotriva hotararilor pronuntate de curtile de apel si a altor hotarari, in cazurile prevazute de lege, precum si recursurile declarate impotriva hotararilor nedefinitive sau a actelor judecatoresti, de orice natura, care nu pot fi atacate pe nicio alta cale, iar cursul judecatii a fost intrerupt in fata curtilor de apel”.
Acest temei de drept din legea speciala permite retinerea caracterului admisibil al recursului formulat in conditiile art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, intrucat are in vedere notiunea de “hotarare”, in care intra si incheierea de suspendare a judecatii, potrivit art. 424 alin. (5) din Codul de procedura civila, respectiv o hotarare judecatoreasca pentru care legea de procedura civila prevede posibilitatea atacarii cu recurs in mod separat.
47. Pentru toate aceste considerente,
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
In numele legii
DECIDE:
Admite recursul in interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie si, in consecinta, stabileste ca:
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 414 alin. (1) teza I din Codul de procedura civila, recursul formulat impotriva incheierii prin care a fost suspendata judecata, precum si impotriva incheierii prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei este admisibil, indiferent daca incheierea de suspendare a fost pronuntata de instanta intr-o cauza in care hotararea ce urmeaza a se da asupra fondului este sau nu definitiva.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedura civila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 30 ianuarie 2017.
PRESEDINTELE INALTEI CURTI DE CASATIE SI JUSTITIE
IULIA CRISTINA TARCEA
Magistrat-asistent,
Elena Adriana Stamatescu
—————